International

Premierul ungar a discutat cu preşedintele turc la Astana; Kazahstanul, o sursă-cheie pentru securitatea energetică a Ungariei (ministrul de externe ungar)

Premierul ungar Viktor Orban a purtat convorbiri bilaterale cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan joi la Astana, unde cei doi lideri iau parte la cel de-al 10-lea summit al Organizaţiei Statelor Turcice, relatează MTI, potrivit Agerpres.

Ungaria, alături de Turkmenistan şi Republica Turcă a Ciprului de Nord, este observator pe lângă Organizaţia Statelor Turcice, în care sunt membre Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan şi Uzbekistan.

Ministrul ungar de externe şi al comerţului, Peter Szijjarto, care a participat la summitul ungaro-kazah de la Astana, a afirmat că o temă principală de discuţie a reprezentat-o securitatea energetică, în condiţiile în care crizele politice, economice şi de securitate globale din ultimii ani au pus sub semnul întrebării resursele energetice ale Europei.

“Noi, ungurii, stăm bine pe acest front, întrucât privim securitatea energetică nu ca pe o chestiune politică, ci ca pe o realitate fizică, ceea ce înseamnă că vom putea garanta securitatea proviziilor de energie ale Ungariei aşa cum am făcut până acum”, a declarat Szijjarto, potrivit unui comunicat al ministerului.

În egală măsură, diversificarea va rămâne crucială în viitor, iar guvernul ungar acordă o importanţă strategică asigurării de cât mai multe surse posibile de energie pentru Ungaria, a adăugat Szijjarto.

“În cazul nostru, aceasta nu înseamnă că vrem să înlocuim o sursă existentă cu alta, ci vrem să putem procura energie din cât mai multe surse posibil”, a subliniat acesta.

În acest sens, Ungaria cumpără în anul în curs un volum record de petrol din Kazahstan, care îi va fi livrat prin conducte şi pe cale maritimă, a mai indicat ministrul de externe ungar.

Ungaria va primi în 2023 circa 630.000 de tone de petrol din Kazahstan datorită eforturilor încununate de succes ale guvernului de a obţine la Bruxelles excluderea de la sancţiuni a extracţiei de petrol din regiunea Mării Caspice, a menţionat el.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

33 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

36 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

42 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

46 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

51 de minute ago

This website uses cookies.

Read More