Update articol:

Premierul Ungariei consideră că Donald Trump este supus unui proces politic după “metoda comunistă”

Premierul Ungariei consideră că Donald Trump este supus unui proces politic după “metoda comunistă”
 - poza 1

Procesul declanşat în SUA împotriva lui Donald Trump aplică o “metodă comunistă” împotriva unui rival politic, a susţinut premierul Ungariei, ultranaţionalistul Viktor Orban, care a insistat totodată că fostul preşedinte american este singura persoană care poate salva Occidentul şi omenirea, transmite miercuri EFE, potrivit Agerpres.

“Este ceea ce făceau comuniştii” – astfel a răspuns Orban, când a fost întrebat de comunicatorul extremei-drepte americane Tucker Carlson despre procesul declanşat împotriva lui Trump pentru, printre altele, încercarea de a anula alegerile prezidenţiale din 2020.

Premierul ungar a amintit că regimul comunist (care a condus Ungaria până la căderea Cortinei de Fier în 1989) recurgea la justiţie pentru a-şi termina rivalii politici.

“Nu ne putem spune unul altuia că ‘te bag la închisoare’. Cine o ia pe acest drum, nu va putea uni naţiunea”, a afirmat Orban, al cărui guvern a fost criticat de Uniunea Europeană, printre altele, tocmai pentru îngrădirea considerabilă a independenţei justiţiei.

“În Ungaria este de neimaginat ce se întâmplă în ţara dumneavoastră (SUA), de a folosi justiţia împotriva oponenţilor”, a spus el.

Premierul ungar a fost singurul lider din Uniunea Europeană care l-a susţinut pe Trump în campania electorală din 2016 şi a precizat de mai multe ori de atunci că îl sprijină pe fostul preşedinte al SUA.

Trump este acuzat de patru capete de acuzare: conspiraţie pentru a comite fraudă împotriva Statelor Unite, conspiraţie pentru a obstrucţiona o procedură oficială, obstrucţie şi încercare de a obstrucţiona o procedură oficială şi conspiraţie împotriva drepturilor.

În ceea ce priveşte invazia rusă a Ucrainei, Orban a reiterat că, cu Trump la Casa Albă, războiul “nu ar fi început niciodată” şi a insistat că SUA sunt singura putere care ar putea obţine pacea.

“Dacă (Trump) ar fi fost preşedinte când a început invazia rusă, ruşii nu ar fi putut face asta. Trump este cel care poate salva lumea occidentală şi poate întreaga umanitate”, a prezis şeful guvernului ungar.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare