Comunicate de presa

Premierului Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al-Thani

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi, 20 iunie 2019, o întrevedere cu șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al-Thani, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al statului Qatar, aflat în vizită în România.

Cei doi demnitari au realizat o evaluare a stadiului relațiilor bilaterale româno-qatareze și au analizat modalitățile de dezvoltare a acestora în viitor. În acest context, au salutat nivelul excelent al contactelor bilaterale, care au un impact pozitiv asupra cooperării pe linie economică și comercială. Totodată, a fost subliniată necesitatea menținerii contactelor la nivel înalt, în vederea identificării unor noi oportunități de  cooperare sectorială în domenii precum agricultură, energie, transport, sănătate, cultură și educație.

Convorbirile au prilejuit, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale și internaționale, cu accent pe situația politică și securitară din Orientul Mijlociu.

Articole recente

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

3 ore ago

Termene.ro îl numește pe Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer

Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…

3 ore ago

Raiffeisen Bank lansează un cont de economii cu dobândă de 6% pentru clienții noi

Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…

3 ore ago

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric pe fondul aşteptărilor că Fed va reduce dobânda

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More