Categories: Fără categorie

Premiul Nobel pentru Pace, acordat Programului Alimentar Mondial

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat vineri Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU care, din Yemen şi până în Coreea de Nord, ajută la hrănirea a zeci de milioane de persoane din lume, acolo unde foametea, adevărată ‘armă de război’, riscă să se agraveze din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit Agerpres.

PAM se prezintă drept “cea mai mare organizaţie umanitară”, o necesitate deoarece, conform estimărilor sale, 690 de milioane de persoane – una din 11 – sufereau de subalimentare cronică în 2019. Iar în acest an numărul va fi fără îndoială mai mare din cauza pandemiei.

Programul Alimentar Mondial este recompensat pentru “eforturile sale de luptă împotriva foametei, pentru contribuţia la îmbunătăţirea condiţiilor de pace în zonele afectate de conflicte şi pentru că a jucat un rol esenţial în eforturile de a împiedica utilizarea foametei ca armă de război”, a declarat preşedinta Comitetului Nobel, Berit Reiss-Andersen.

Purtătorul de cuvânt al PAM, Tomson Phiri, a declarat că primirea acestui premiu este “un moment de mândrie”.

“În acest an, ne-am făcut mai mult decât datoria”, a spus el într-o conferinţă de presă la Geneva, în contextul în care PAM a menţinut fluxul de ajutoare internaţionale în ciuda măsurilor de izolare şi a restricţionării transporturilor, potrivit DPA.

“PAM a intervenit acolo unde a fost nevoie. La un moment dat, am fost cel mai mare transportator aerian din lume, când cele mai multe, dacă nu chiar toate companiile aeriene comerciale erau oprite la sol”, a afirmat el.

Ajutoarele umanitare globale necesare pentru a combate foametea ar urma să fie mai mari din cauza crizei legate de COVID-19.

Fondat în 1961 cu sediul la Roma şi finanţat integral din contribuţii voluntare, PAM afirmă că anul trecut a distribuit 15 miliarde de raţii şi a asistat 97 de milioane de persoane în 88 de ţări.

Numerele sunt impresionante, însă ele nu reprezintă decât o parte din nevoile totale. În ciuda progreselor înregistrate în ultimele trei decenii, obiectivul stabilit de ONU de a eradica foametea până în 2030 pare departe de a putea fi atins dacă tendinţele actuale vor continua, potrivit experţilor.

Femeile şi copiii sunt deseori cele mai vulnerabile categorii.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

12 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

12 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

12 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

13 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

13 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More