Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto Facebook
Ştiri despre demisia directorului general Tarom Florin Susanu au tot apărut în această săptămână, însă Ministerul Transporturilor şi Tarom nu ne-au confirmat sau infirmat informaţia, deşi am cerut-o, în mai multe rânduri, încă de acum câteva zile.
Jurnaliştii tot fac speculaţii cu privire la înlocuitorul lui Florin Susanu, spunând că ar fi vorba de Eugen Davidoiu, fost şef la Electrica Serv şi fost şef la Tarom timp de şapte luni de zile. Acum doi ani, în Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor, Eugen Davidoiu a declarat că există grupuri de interese care doresc să vândă Tarom: “Nicolae Demetriade (fost director în cadrul Tarom şi preşedintele agentiei de turism World Travel, care reprezintă în România EMIRATES Airlines, SAS-Scandinavian Airlines şi Flydubai) şi altcineva care era în Consiliul de Administraţie al Tarom, fost consilier al premierului (n.r. premier Victor Ponta), mi-au spus că Tarom trebuie să plece către o companie arabă, iar Compania Aeroporturi – către o altă zonă. Domnul Demetriade îmi sugera şi cum ar trebui condusă compania”. La solicitarea preşedintelui comisiei de Transporturi, Lucian Bode, să spună cine este consilierul despre care a făcut vorbire, Eugen Davidoiu l-a nominalizat pe Dragoş Andrei, actualmente membru în Consiliul de Administraţie al Electrica SA. La acea vreme, Nicolae Demetriade a negat informaţiile transmise de Eugen Davidoiu membrilor Comisiei de Transporturi.
Jurnalistul Radu Tudor a scris şi el pe blogul său despre demisia de la Tarom, spunând că, odată cu Florin Susanu, a demisionat și directorul comercial, Rodica Cazanciuc. Radu Tudor a mai precizat: “Situația financiară a companiei este deplorabilă, iar pericolele sunt numeroase, nu doar din punct de vedere financiar. (…) Simbol al României, companiei aeriană cu acționariat majoritar de stat, TAROM are acum doar 2 variante viabile pentru salvare de la faliment :
– vânzarea unui pachet de acțiuni către Air France, interesată de TAROM. Air France face parte din Sky Team Alliance, ca și TAROM.
-concesionarea pe 25 de ani a sediului companiei, vechi și plin de probleme tehnice. O companie austriacă este dispusă să ofere o suma impresionantă, ce ar asigura achitionarea rapidă de aeronave Boeing noi, redeschiderea rutelor pierdute pe șpagă de la low cost către Italia și Spania, redresarea financiară pe termen scurt și mediu”.
Deputatul PNL Lucian Bode, Președinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, a declarat, la începutul lunii aprilie, că măsurile iresponsabile luate de către actuala conducere a Ministerului Transporturilor au adus compania TAROM în pragul colapsului.
Domnia sa a declarat: „Am atras atenția în legătură cu situația critică în care se află Compania Tarom, atât cu ocazia înființării Comisiei de anchetă asupra activității acestei companii, cât și la dezbaterea asupra moțiunii simple pe transporturi care a avut loc în această săptămână în plenul Camerei Deputaților.
Situația financiară a companiei TAROM este una critică și, din păcate, există slabe șanse ca ea să se redreseze, în condițiile în care actuala conducere instalată peste noapte de către Ministrul Răzvan Cuc nu este înregistrată legal la Registrul Comerțului. Astfel, fără o conducere legal constituită managementul actual nu își asumă niciun fel de decizii la nivel de CA.
Fac un apel public la responsabilitate, către toți cei care comunică în spațiul public pe acest subiect, având în vedere faptul că există riscul unei destabilizări mai puternice a TAROM prin declarații care nu sunt conforme cu realitatea. Spre exemplu, în conturile companiei se află în acest moment peste 20 de milioane de euro, bani care trebuie gestionați în mod responsabil și profesionist, astfel încât să nu fie generată o criza financiară care să îngroape definitiv operatorul aerian national”.
Tot în aprilie, Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT, a declarat pentru Agerpres, că TAROM riscă să intre în faliment de la 1 octombrie. „La 1 ianuarie 2003, TAROM avea în conturi, şi este verificabil, 500 de milioane de euro. Că a fost şi mandatul domnului Demetriade, care a fost un director dur, dar bun, nu contează. În 2003 erau aceşti bani. Astăzi, mai sunt 9 milioane (de euro – n. r.) în conturile TAROM, iar salariile sunt cam 3 milioane de euro pe lună. Deci, dacă vor continua în ritmul ăsta, eu îmi doresc, pentru că mai am vreo trei avioane cu ei, să ajungem măcar până în toamnă. Având în vedere că a venit un nou director, la fel ca şi celorlaţi, îi lansez mesajul că îmi doresc ca TAROM-ul să trăiască şi arătăm susţinerea tuturor agenţiilor de turism, pe care o facem cam degeaba de 20 de ani, să se bazeze pe noi. Pentru că eu nu cred că vor putea să scape, hai poate nu faliment sau insolvenţă, o situaţie grea, pentru că suntem în Uniunea Europeană şi nu mai au voie să ia bani de la Guvernul României, pentru că e ajutor de la stat şi, dacă te prind, te taie”, a declarat Burcea.
Acesta a subliniat că, de 10 ani de când sunt probleme la TAROM, nu a văzut niciun interes pentru redresarea companiei.
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…
Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…
Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…
This website uses cookies.
Read More