International

Preşedinta taiwaneză promite să menţină ‘statu-quoul’ cu Beijingul

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a promis sâmbătă să menţină pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan în faţa ameninţărilor din partea Beijingului, care revendică insula democratică autonomă, declarând că “războiul nu este o opţiune”, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Provenită dintr-un partid ce militează în mod tradiţional pentru independenţa insulei, dna Tsai a spus că în timpul mandatului său, populaţia – aproximativ 24 de milioane de locuitori – a arătat lumii “hotărârea Taiwanului de a se apăra”.

“În faţa atacurilor civile şi ameninţărilor militare ale Chinei, locuitorii Taiwanului sunt calmi şi neagresivi, raţionali şi non-provocatori”, a spus ea sâmbătă.

Beijingul consideră Taiwanul ca o provincie pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949. China vizează această reunificare prin forţă, dacă este necesar, aminteşte AFP.

Relaţiile dintre Beijing şi Taipei, la cel mai scăzut nivel de când Xi Jinping a venit la putere în urmă cu mai bine de zece ani, s-au deteriorat şi mai mult în ultimii ani şi China şi-a intensificat incursiunile militare în jurul insulei.

“Războiul nu este o opţiune şi niciuna dintre părţi nu poate modifica unilateral statu-quoul într-un mod non-paşnic”, a adăugat dna Tsai.

Taiwanul se pregăteşte pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, care vor avea loc în ianuarie 2024.

Dna Tsai, în vârstă de 66 de ani şi care a efectuat deja două mandate, nu poate candida pentru realegere din cauza limitelor mandatelor. Vicepreşedintele său William Lai a fost ales drept candidat pentru Partidul Democrat Progresist aflat la putere.

Lai, în vârstă de 63 de ani, s-a arătat mai deschis decât dna Tsai cu privire la pretenţiile de independenţă ale Taiwanului, afirmând în ianuarie că el consideră Taiwanul o “ţară suverană”.

El se va confrunta cu popularul primar al municipalităţii New Taipei, Hou Yu-ih, de la partidul de opoziţie Kuomintang, pro-Beijing.

China a declarat că orice acţiune a Taiwanului către o declaraţie oficială de independenţă ar determina un răspuns militar.

Articole recente

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 minute ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

26 de minute ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

36 de minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

45 de minute ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

55 de minute ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More