Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, va călători săptămâna viitoare în Guatemala şi Belize, oprindu-se de două ori în Statele Unite, a anunţat marţi ministerul de externe al insulei, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Tsai Ing-wen va pleca pentru zece zile cu începere de la 29 martie, făcând escală la New York şi Los Angeles, a explicat ministerul.
Belize şi Guatemala sunt printre cele 14 ţări care au recunoscut oficial Taiwanul în detrimentul Chinei. Acest număr ar putea coborî la 13, deoarece Hondurasul intenţionează să stabilească relaţii oficiale cu Beijingul, abandonând Taipei.
Preşedinta urmează să se întâlnească cu omologul său din Guatemala, Alejandro Giammattei, şi cu premierul de la Belmopan, John Briceno.
Vizita liderei va avea loc la două săptămâni după revirimentul diplomatic al Hondurasului.
În august 2022, vizita efectuată în Taiwan de Nancy Pelosi, pe atunci preşedinta Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite, a înfuriat Beijingul şi a declanşat ca represalii manevre militare la scară largă în jurul insulei autoadministrate.
Viceministrul taiwanez de externe Alexander Yui nu a precizat dacă Tsai Ing-wen plănuieşte să se întâlnească la Los Angeles cu succesorul lui Nancy Pelosi, Kevin McCarthy.
El a indicat doar că “itinerariul său de tranzit a fost aranjat corespunzător cu Statele Unite”.
În orice caz, Kevin McCarthy a spus în această lună că se va întâlni cu Tsai Ing-wen în California, Departamentul de Stat al SUA minimizând importanţa acestei întâlniri în faţa indignării chineze.
China consideră că Taiwanul este una dintre provinciile sale care urmează să fie luată înapoi, cu forţa dacă este necesar. În numele principiului său “o singură Chină”, nicio ţară nu ar trebui să menţină legături oficiale cu Beijingul şi cu Taipeiul în acelaşi timp.
Marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a reiterat opoziţia ţării sale faţă de schimburile oficiale dintre Taiwan şi Statele Unite.
La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a subliniat din nou marţi că nu este nimic neobişnuit ca responsabili taiwanezi să tranziteze Statele Unite şi să se întâlnească acolo cu aleşi ori să participe la reuniuni publice, în acord cu “politica noastră a unei singure Chine, care rămâne neschimbată”.
Washingtonul, care a acordat, totuşi, recunoaşterea sa diplomatică Beijingului în 1979, este cel mai puternic aliat al insulei, precum şi principalul său furnizor de arme.
America Centrală reprezintă o regiune strategică pentru Beijing şi Taipei de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949.
Nicaragua, El Salvador, Panama, Republica Dominicană şi Costa Rica şi-au schimbat recunoaşterea diplomatică în favoarea Beijingului în ultimii ani.
Aceste răsturnări de situaţie sunt mai numeroase de la alegerea lui Tsai Ing-wen care pledează pentru o politică mai dură în faţa Chinei, afirmând că Taiwanul este o naţiune independentă care nu este subordonată vecinului său.
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…
Primarul PSD al Sectorului 4 Daniel Băluţă este candidatul cel mai bine plasat în intenţiile…
Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…
Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…
Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…
Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…
This website uses cookies.
Read More