Update articol:

Preşedinta Ungariei a demisionat pe fondul unui scandal de abuz sexual

Preşedinta Ungariei a demisionat pe fondul unui scandal de abuz sexual
 - poza 1 Novak Katalin/ Sursa foto: Facebook

Preşedinta Ungariei Katalin Novak şi-a anunţat sâmbătă demisia, după o presiune crescută pentru graţierea unui bărbat condamnat şi implicat într-un caz de abuz sexual într-o casă de copii, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Am făcut o greşeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez în calitate de preşedinte”, a spus Katalin Novak într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.

Cel puţin o mie de persoane au protestat vineri la Budapesta cerând demisia preşedintei Katalin Novak, în urma graţierii de către aceasta a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.

Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novak a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul căminului.

Acesta din urmă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său, graţiat ulterior de Katalin Novak, a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.

După ce această graţiere a fost dezvăluită săptămâna trecută de un website de investigaţii jurnalistice, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei Novak, fost ministru al familiei şi o colaboratoare apropiată a premierului conservator Viktor Orban. Ea a declarat marţi că motivaţia deciziei sale privind respectiva graţiere nu este publică şi că orice graţiere este controversată prin natura sa.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026