International

Preşedintele ales al Argentinei, Javier Milei, anunţă că-l va primi în vizită pe Donald Trump

Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, va vizita Argentina pentru a se întâlni cu preşedintele ales al acestei ţări, Javier Milei, a anunţat joi biroul de presă al acestuia din urmă, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Vizita lui Trump a fost convenită într-o discuţie telefonică avută cu Milei, se arată în acelaşi anunţ. Întrebat între timp de un jurnalist care i-a cerut să confirme, Milei a răspuns scurt: “Aşa este”.

Acest lider al extremei drepte argentiniene l-a învins în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu 55,69% din voturi, pe candidatul peronist, actualul ministru al economiei, Sergio Massa, care a obţinut 44,3%.

Javier Milei, care va fi învestit în funcţie pe 10 decembrie, a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel, în timp ce programul său de politică internă cuprinde măsuri de terapie de şoc, precum închiderea Băncii Centrale, dolarizarea economiei şi reducerea drastică a cheltuielilor publice, în campania electorală purtând cu el o drujbă ca simbol al tăierii cheltuielilor.

Donald Trump nu a comentat deocamdată anunţul despre vizita pe care ar urma să o efectueze la Buenos Aires. În seara alegerilor din Argentina, fostul preşedinte american, ce aspiră să ajungă din nou la Casa Albă anul viitor, l-a felicitat pe Milei. “Lumea întreagă te priveşte! Sunt foarte mândru de tine!”, a scris Trump pe social media. “Să facem Argentina măreaţă din nou!”, a continuat fostul preşedinte republican, amintind de propriul slogan electoral, într-un mesaj ulterior însoţit de o fotografie a lui Milei.

Preşedintele SUA, democratul Joe Biden, a avut la rândul său o convorbire cu preşedintele ales al Argentinei pentru a-l felicita după câştigarea alegerilor şi pentru a discuta despre relaţiile bilaterale, a transmis Casa Albă.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More