Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: president.gov.by
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko efectuează o vizită la Beijing, pentru discuţii cu liderul chinez Xi Jinping, a anunţat duminică presa de stat din Belarus, aceasta fiind cea de-a doua deplasare în China a aliatului apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin în acest an, informează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Lukaşenko, care, potrivit presei de stat chineze, a fost întâmpinat cu salve de tun şi onoruri militare în timpul vizitei sale oficiale din 28 februarie – 2 martie a.c., efectuează de această dată o “vizită de lucru”, a relatat agenţia de stat BelTA.
“Negocieri între şeful statului belarus şi preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, vor avea loc la Beijing”, a precizat BelTA, citând serviciul de presă al lui Lukaşenko.
“Pe agenda vizitei figurează probleme legate de comerţ, economie, investiţii şi cooperare internaţională”, conform acestei media belaruse.
După primele lor convorbiri din acest an, Xi a declarat că “prietenia dintre China şi Belarus este de nezdruncinat, iar cele două părţi ar trebui să-şi consolideze în mod constant încrederea politică reciprocă şi să rămână prieteni adevăraţi şi buni parteneri”.
Lukaşenko, preşedinte al Belarusului din 1994, repudiat de Occident, a sprijinit invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, permiţând Moscovei să folosească teritoriul său pentru a lansa războiul.
China menţine legături strânse cu Rusia şi nu a condamnat niciodată invazia acesteia în Ucraina, dar Beijingul a devenit vocal la începutul acestui an, făcând apel la pace în condiţiile în care conflictul ucrainean se prelungeşte.
După întrevederea lor la 1 martie, Lukaşenko şi Xi au făcut apel la un “acord de pace cât mai repede posibil” în Ucraina, dar finalul războiului – aflat deja în a 22-a lună – nu se întrevede, niciuna dintre părţi nu se arată dispusă la compromisuri pentru a negocia.
Citând un comunicat al preşedinţiei de la Minsk, AFP precizează că vizita lui Lukaşenko este programată pentru două zile – duminică şi luni – fără a indica dacă preşedintele belarus a ajuns deja la Beijing.
I. Un prim semestru solid in materie de activitate comerciala Soldul net al creditelor (inclusiv…
Acțiunile Microsoft au crescut în tranzacțiile prelungite de miercuri, ducând capitalizarea bursieră a companiei peste…
de Dan Pălăngean România s-a situat pe podiumul european al creșterii datoriei publice între T1…
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat, în legătură cu întâlnirea dintre preşedintele României, Nicuşor…
Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…
Kamala Harris, candidata democrată înfrântă în alegerile prezidenţiale americane de la sfârşitul lui 2024, nu…
This website uses cookies.
Read More