International

Preşedintele chinez XI către Putin: Toate părţile trebuie să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a spus omologului său rus Vladimir Putin, miercuri, în timpul unei discuţii la telefon, că toate părţile ar trebui să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina “într-un mod responsabil”, informează Reuters, citând postul de televiziune de stat chinez CCTV, informează Agerpres. 

China a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina sau să le califice drept invazie şi a îndemnat la negocierea unei soluţii.

În timpul discuţiei lor telefonice, Xi a reiterat dorinţa Chinei de a ajuta la soluţionarea crizei.

China şi Rusia au devenit tot mai apropiate în ultimii ani, iar în februarie Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au angajat într-un amplu parteneriat strategic menit să contracareze influenţa SUA şi au declarat că ţările lor nu au “nicio zonă de cooperare interzisă”.

Vineri, Rusia şi China au inaugurat un nou pod de trecere a frontierei în Extremul Orient, care să întărească, după cum speră ele, comerţul bilateral, în condiţiile în care Rusia este puternic afectată de amplele sancţiuni impuse de Occident ca urmare a acţiunilor sale în Ucraina.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Articole recente

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

10 minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

40 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

2 ore ago

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More