Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că nu a luat în calcul demisia la acest moment, cerută de premierul Viorica Dăncilă.
“Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie”, a spus Vulcănescu.
El a afirmat că intenţionează să pună la dispoziţia premierului toate elementele cu privire la sistemul informatic al cardului de sănătate, astfel încât să poată fi luată “o decizie informată”.
“Intenţionez să-i pun la dispoziţia doamnei prim-ministru absolut toate elementele de care avem nevoie, astfel încât să putem lua o decizie informată”, a arătat şeful CNAS.
Potrivit acestuia, în prezent, se încearcă executarea testelor finale pentru repunerea în funcţiune a platformei informatice.
“Există un raport la care lucrăm şi la fel de important este că încercăm în momentul de faţă să executăm testele finale pentru revenirea la modul de funcţionare online al platformei informatice”, a adăugat Răzvan Vulcănescu.
Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică, de plenul Parlamentului.…
Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a doua…
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…
India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…
Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…
This website uses cookies.
Read More