Update articol:

Preşedintele Columbiei anunţă încheierea unui armistiţiu cu principalele grupări armate ce operează în această ţară

Gustavo Petro Gustavo Petro/ Sursa foto: Twitter

Guvernul columbian a încheiat un armistiţiu pe şase luni, de la 1 ianuarie până pe 30 iunie 2023, cu principalele grupări armate ce operează în această ţară – gherila ELN, disidenţii din FARC şi bande de traficanţi de droguri – a anunţat preşedintele Gustavo Petro, informează AFP şi Reuters.

Armistiţiul încheiat bilateral era principalul obiectiv al guvernului în cadrul iniţiativei sale de “pace totală” pentru a pune capăt conflictului ce persistă în pofida disoluţiei Forţelor Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC) în 2017.

Columbia, principalul producător mondial de cocaină, a fost vreme de jumătate de secol scena unui conflict armat între stat şi diverse grupări de gherilă de stânga, de paramilitari de dreapta şi de traficanţi de droguri.

Primul guvern de stânga al Columbiei, care şi-a preluat mandatul pe 7 august, a reluat în noiembrie negocierile de pace suspendate de fostul guvern al lui Ivan Duque (2018-2022), în încercarea de a pune capăt ultimului conflict armat intern al continentului sud-american prin intermediul negocierilor.

Negocierile sunt în curs, cu Norvegia, Cuba şi Venezuela drept garanţi. Mexicul prevede de asemenea să susţină negocierile şi ar urma să le găzduiască la o dată neprecizată, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2025)

Raport lunar (Factsheet) august 2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (11/09/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:55 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 888/11.09.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni RMAH

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/09/2025)

Eliberare CIIF din partea ASF - reducere capital social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (11/09/2025)

Notificare reziliere Contract CTE Iernut