International

Preşedintele conservatorilor germani nu exclude o cooperare cu extrema dreaptă pe plan local

Preşedintele partidului conservator german al fostului cancelar federal Angela Merkel nu a exclus duminică o cooperare la nivel local cu extrema dreaptă, într-un moment când în Spania o astfel de alianţă guvernamentală este considerată posibilă, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Dacă un consilier cantonal, un primar, este ales şi el face parte din Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă germană), este normal să trebuiască să fie căutate căi pentru a face în aşa fel încât să se poată continua lucrul împreună în acest oraş”, a declarat Friedrich Merz la postul de televiziune ZDF.

El a reacţionat astfel la recentele succese electorale pe plan local ale AfD, care a reuşit să obţină alegerea primului primar membru al partidului, precum şi să preia conducerea unui consiliu de arondisment.

“Este de la sine înţeles că suntem obligaţi să acceptăm rezultatul alegerilor democratice”, a adăugat Merz, care a operat o turnură spre dreapta a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) după ce a preluat conducerea partidului în ianuarie 2022, după ani de centrism al Angelei Merkel.

Afirmaţiile sale traduc o inflexiune a poziţiei acestui partid istoric de centru-dreapta, chiar dacă în acelaşi timp Merz a confirmat linia tradiţională a partidului de a exclude orice alianţă cu extrema dreaptă la nivel naţional pentru formarea unui guvern sau pentru votarea de legi, în camera deputaţilor sau în parlamentele de land.

Declaraţiile sale intervin în condiţiile în care AfD cunoaşte de mai multe luni o spectaculoasă ascensiune în sondaje, clasându-se deja pe locul doi pe plan naţional, în faţa Partidului Social-Democrat al cancelarului Olaf Scholz şi cu puţin în urma conservatorilor lui Merz.

AfD este dat cu 22% în intenţiile de vot, un record, într-un sondaj Insa publicat duminică de cotidianul Bild, ceea ce înseamnă de două ori mai mult decât un an înainte şi cu numai patru puncte în urma conservatorilor (26%).

Extrema dreaptă profită de nemulţumirea unei părţi a opiniei publice faţă de actuala coaliţie guvernamentală, formată din social-democraţi, ecologişti şi liberali, precum şi de creşterea preţurilor sau de problema imigraţiei.

Declaraţiile preşedintelui conservatorilor germani au intervenit de asemenea în ziua în care în Spania au loc alegeri parlamentare, ce ar putea duce la o alianţă între dreapta tradiţională şi partidul ultranaţionalist şi ultraconservator Vox.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

5 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

6 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More