Update articol:

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat Viaceslav Volodin/ Sursa foto: duma.gov.ru
Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în fruntea unei delegaţii de parlamentari, pentru a participa la a zecea reuniune a comisiei interparlamentare dintre Rusia şi China, a cărei agendă include “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”, informează EFE, potrivit Agerpres.

Imaginile distribuite de media rusă Russia Today, pe contul său oficial de pe reţeaua de socializare chineză Weibo, arată sosirea lui Volodin în capitala chineză luni dimineaţă.

Volodin, citat de agenţia de ştiri rusă Sputnik pe Weibo, a declarat că, în timpul vizitei sale în ţara asiatică, va discuta cu autorităţile chineze măsurile de “răspuns la presiunea sancţiunilor” şi necesitatea de a contracara “ingerinţele externe”.

De asemenea, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus – n.r.) va discuta probleme legate de “menţinerea adevărului istoric” şi consolidarea cooperării sociale prin intermediul schimburilor în rândul tinerilor.

Volodin, care a vizitat recent Coreea de Nord, a afirmat că relaţiile dintre Rusia şi China “sunt bazate pe prietenie şi încredere”, pe cooperare “reciproc avantajoasă”, pe respectarea principiului neamestecului în afacerile statelor suverane şi pe “absenţa standardelor duble”.

Călătoria lui Volodin, care va dura până marţi, are loc înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să viziteze China pentru a participa la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO), care va avea loc în oraşul chinez Tianjin în perioada 31 august – 1 septembrie.

Putin va participa, de asemenea, la Beijing, la 3 septembrie, la parada care marchează cea de-a 80-a aniversare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial în Pacific, unde China este aşteptată să-şi demonstreze puterea militară.

China, care s-a opus în repetate rânduri sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, a menţinut o poziţie ambiguă cu privire la invazie încă de la începutul războiului cu Ucraina, solicitând respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor şi atenţie la preocupările de securitate ale Moscovei.

De la izbucnirea războiului, China şi-a consolidat legăturile cu Rusia şi a respins acuzaţiile formulate de guverne occidentale că ar sprijini efortul de război al Moscovei.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie