Update articol:

Președintele EAU i-a transmis lui Rubio că respinge planul lui Trump privind relocarea palestinienilor

Sursa foto: mohamedbinzayed.ae/en

Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, și-a reafirmat miercuri refuzul în ceea ce privește o eventuală relocare a palestinienilor, în cadrul unei întâlniri cu secretarul de stat american, Marco Rubio, la Abu Dhabi, a informat agenția oficială de presă Wam, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Șeful diplomației americane a efectuat o scurtă vizită în țara din Golf, care face parte din primul său turneu în Orientul Mijlociu, înainte de a părăsi regiunea.

În timpul unei întrevederi între cei doi lideri, Mohammed bin Zayed Al-Nahyan ‘a subliniat poziția fermă a Emiratelor Arabe Unite, respingând orice încercare de a disloca poporul palestinian de pe pământul său’.

El a vorbit totodată despre necesitatea ‘de a lega reconstrucția Fâșiei Gaza de o cale care să conducă la o pace globală și durabilă bazată pe soluția a două state’, israelian și palestinian, care trăiesc unul lângă altul, a adăugat agenția.

Secretarul de stat american a sosit miercuri dimineață de la Riad, unde este programat vineri un summit care reunește liderii celor șase state ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), precum și Egiptul și Iordania, pentru a răspunde planului lui Donald Trump pentru Fâșia Gaza.

Washingtonul, care respinge orice viitor rol al Hamas, a făcut apel la țările arabe, care se opun ferm oricărei deplasări forțate a palestinienilor din Gaza, să propună alternative la planul președintelui american.

Trump a propus preluarea de către SUA a controlului asupra Fâșiei Gaza, distrusă de război, și relocarea celor 2,4 milioane de locuitori ai săi, în principal în Iordania și Egipt.

În Arabia Saudită, Rubio a discutat luni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, subliniind ‘importanța unui acord pentru Gaza care să contribuie la securitatea regională’, potrivit unui comunicat.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd