Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a ordonat oficialilor săi guvernamentali să producă peste 40.000 de rachete pe care să le trimită în Rusia, potrivit unor documente divulgate luni de cotidianul american The Washington Post, citat de EFE, potrivit Agerpres.
Documentele clasificate la care presa americană a avut acces şi care au fost publicate pe platforma socială Discord arată o serie de conversaţii între Al-Sisi şi oficialii săi guvernamentali despre o posibilă vânzare de arme către Rusia.
Într-una dintre ele, datată 17 februarie 2023, preşedintele egiptean dă instrucţiuni unui funcţionar de rang înalt să ordone producţia secretă de arme pentru “a evita problemele cu Occidentul”, potrivit informaţiilor publicate de ziarul american.
În acelaşi document, funcţionarul a declarat că va ordona angajaţilor săi să muncească din greu pentru a produce armele, deoarece “măcar atât poate face Egiptul pentru a răsplăti Rusia pentru ajutorul din trecut”. Nu se precizează însă la ce tip de ajutor se referă, scrie EFE.
O sursă guvernamentală americană a dat asigurări pentru The Washington Post că SUA nu ştiu ca un astfel de acord între Rusia şi Egipt să se fi materializat.
La rândul său, Ambasada Egiptului în SUA nu a confirmat pentru ziarul american veridicitatea documentului şi s-a limitat la a da asigurări că regimul Al Sisi are o poziţie de neintervenţie în ceea ce priveşte războiul din Ucraina.
Divulgarea acestui document are loc la câteva zile după ce pe Twitter şi Telegram au fost postate o serie de documente originale aflate în posesia Pentagonului cu date despre livrările de arme către Ucraina şi referiri la capacităţile batalioanelor ucrainene, potrivit EFE.
Luni, într-o conferinţă de presă, John Kirby, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, a explicat că înalţi oficiali americani au fost în contact cu unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Washingtonului “la cele mai înalte niveluri” în ultimele zile pentru a vorbi despre aceste scurgeri de documente.
În plus, Kirby a asigurat că administraţia preşedintelui american Joe Biden face tot posibilul pentru a identifica sursa scurgerii, dar nu a reuşit încă să facă acest lucru.
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…
aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…
Primarul PSD al Sectorului 4 Daniel Băluţă este candidatul cel mai bine plasat în intenţiile…
Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…
Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…
This website uses cookies.
Read More