International

Preşedintele Erdogan afirmă că Turcia va continua forajul din apele Ciprului, în pofida criticilor internaţionale

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat duminică că Turcia nu va opri forajul de explorare a gazelor naturale din apele Ciprului, în pofida apelurilor în acest sens din partea liderilor statelor din sudul Europei, transmite AFP.

“Vom continua să forăm în zonele care ne aparţin”, a declarat şeful statului turc la Istanbul, într-o alocuţiune televizată, potrivit Agerpres.

“Cineva a dat un ordin. Se pare că vor aresta echipajul navei noastre. Nu o să iasă bine dacă faceţi acest lucru”, a avertizat Erdogan. Conform informaţiilor apărute în presă, autorităţile cipriote au eliberat săptămâna trecută un mandat de arestare pentru membrii echipajului navei de foraj sub pavilion turc Fatih.

La încheierea unei întâlniri la nivel înalt a reprezentanţilor a şapte state din sudul Europei, desfăşurată în capitala malteză La Valletta, vineri a fost dată publicităţii o declaraţie comună în care Turcia este obligată să “îşi înceteze activităţile ilegale” în apele din zona economică exclusivă a Ciprului. “Dacă Turcia nu pune capăt actelor sale ilegale, vom cere UE să aibă în vedere măsuri potrivite”, se arată în documentul oficial.

Ministerul turc al afacerilor externe a apreciat sâmbătă că această declaraţie este “părtinitoare” şi contrară legilor internaţionale.

În ultimii ani, descoperirea unor zăcăminte uriaşe de gaze naturale în regiune a stârnit foarte mult interesul. Ciprul a semnat contracte de explorare cu giganţi din domeniul hidrocarburilor precum compania italiană ENI, cea franceză Total sau cea americană ExxonMobil.

Dar Republica Cipru, recunoscută pe plan internaţional, nu îşi exercită autoritatea decât asupra a două treimi din sudul insulei, partea de nord fiind ocupată de Turcia din 1974.

Ankara se opune oricărei explorări şi exploatări a acestor resurse de gaze care ar exclude Republica turcă a Ciprului de Nord, autoproclamată şi nerecunoscută de comunitatea internaţională.

Turcia a acordat în 2009 şi 2012 contracte de explorare companiei Turkish Petroleum.

Erdogan l-a criticat duminică pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron care a afirmat vineri, în cadrul summitului din Malta, că “UE nu va face dovadă de nicio slăbiciune” în legătură cu forajele Turciei.

“Ce are a face Franţa cu asta?”, a tunat Erdogan.”Turcia este o putere garantă în Cipru. Grecia şi Marea Britanie sunt, de asemenea, puteri garante. Dumneavoastră ce sunteţi?”, s-a adresat preşedintele turc omologului francez.”Faceţi cumva astfel de declaraţii în numele Total? Dovediţi că aveţi o procură (din partea Total pentru a face acest lucru). Atunci asta ar însemna că aţi renunţat la preşedinţie şi aţi devenit acum avocat”, şi-a continuat critica Recep Tayyip Erdogan. 

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

57 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

60 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More