Politica

Preşedintele Erdogan avertizează împotriva exacerbării războiului şi a extinderii conflictului la NATO

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat marţi că trebuie evitate orice măsuri care ar exacerba războiul din Ucraina şi ar putea extinde conflictul la NATO, adăugând că îl va primi într-o vizită pe preşedintele rus Vladimir Putin după alegerile de la sfârşitul acestei luni, informează Reuters.

Turcia, stat membru NATO, sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, dar menţine relaţii cordiale cu Rusia şi vorbeşte regulat cu ambele părţi în conflict. A oferit Ucrainei sprijin militar şi politic, dar, în acelaşi timp, se opune sancţiunilor împotriva Moscovei.

Vorbind la o cină (iftar) care întrerupe postul zilnic din luna Ramadanului cu ambasadorii străini la Ankara, preşedintele Erdogan a mai spus că Ankara va continua să lucreze pentru a reînvia acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră pe care, împreună cu ONU, l-a negociat între Moscova şi Kiev.

“Deşi ne reînnoim sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, am spus deja că planurile de pace care exclud Rusia nu vor da niciun rezultat”, a declarat şeful statului turc, într-o referire la un summit de pace al Ucrainei, planificat să aibă loc în Elveţia la sfârşitul acestui an, şi la care Rusia nu va participa.

“Lucrăm pentru a restabili siguranţa navigaţiei pe Marea Neagră şi pentru a ne asigura că se poate face în siguranţă comerţul cu cereale. Credem că, de asemenea, trebuie evitaţi paşii care ar exacerba conflictele în regiune, care s-ar extinde la NATO”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Luna trecută, preşedintele Emmanuel Macron a spus că aliaţii occidentali nu ar trebui să excludă desfăşurarea de trupe în Ucraina. Cu toate acestea, majoritatea aliaţilor şi conducerea NATO s-au distanţat de sugestia preşedintelui francez.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Istanbulul săptămâna trecută, iar preşedintele Erdogan s-a oferit să găzduiască un summit de pace Ucraina-Rusia. El a spus marţi că preşedintele Putin va vizita Turcia după alegerile din martie, fără a da mai multe detalii.

Kremlinul informase anterior că vizita preşedintelui Putin în Turcia va avea loc după alegerile din Rusia (15-17 martie).

Şi cetăţenii turci sunt chemaţi la urne luna aceasta, pe 31 martie, pentru a vota în alegeri municipale la nivel naţional.

Turcia a găzduit discuţii de pace între Rusia şi Ucraina în 2022, dar de atunci s-a plâns că nu a fost făcut niciun pas diplomatic pentru ca aceste discuţii să avanseze. De atunci, s-a oferit în mod repetat să găzduiască discuţii suplimentare, spunând că este nevoie de un summit al liderilor.

Ministrul turc de Externe Hakan Fidan a spus că părţile trebuie să înceapă să ia în considerare discuţii privind încetarea focului, dar că acest lucru nu ar trebui să însemne recunoaşterea ocupaţiei Rusiei.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

5 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

6 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

6 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

8 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

9 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More