International

Preşedintele francez Macron şi premierul italian Meloni au discutat despre cooperarea în domeniul migraţiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Giorgia Meloni au discutat joi seară, la Bruxelles, despre “oportunităţile de cooperare” între cele două ţări în materie de migraţie, industrie şi spaţiu, a anunţat vineri Palatul Elysée, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri, care s-au întâlnit în marja unui summit UE, au vorbit şi despre “necesitatea de a continua să lucrăm pentru suveranitatea europeană” în ceea ce priveşte politica industrială şi decarbonizarea economiei.

Ei au reafirmat, de asemenea, “hotărârea de a sprijini Ucraina în faţa agresiunii ruse şi au salutat acordul la care s-a ajuns pentru a furniza ucrainenilor muniţia şi rachetele de care au nevoie graţie industriei europene”.

A fost ce de-a doua întâlnire între Emmanuel Macron şi Giorgia Meloni după un contact iniţial la Roma, în octombrie 2022, când Meloni a preluat mandatul de premier.

Ulterior, problema migraţiei s-a aflat la originea unor tensiuni bilaterale puternice în noiembrie 2022, după ce prim-ministrul italian de extremă dreapta a refuzat să primească nava umanitară Ocean Viking, care avea la bord 230 de migranţi. Parisul a permis navei să andocheze în Franţa, dar a denunţat comportamentul “inacceptabil” al Romei şi a suspendat primirea planificată a 3.500 de migranţi din Italia. Giorgia Meloni a denunţat o reacţie “agresivă” şi “nejustificată” din partea Franţei.

În februarie, ea a considerat, de asemenea,”nepotrivită” invitaţia adresată de preşedintele francez omologului ucrainean Volodimir Zelenski de a merge la Paris în ajunul unui summit european. Macron l-a primit atunci pe Zelenski la Palatul Elysée alături de cancelarul german Olaf Scholz. Potrivit presei italiene, Meloni nu a primit prea bine faptul că nu a fost invitată la această reuniune.

Europenii au aprobat luni alocarea a două miliarde de euro pentru finanţarea achiziţiilor comune de muniţie de artilerie de care Ucraina are nevoie disperată pentru a contracara ofensiva rusă.

Franţa şi Italia vor livra Ucrainei un sistem de apărare sol-aer cu rază medie de acţiune MAMBA pentru a o ajuta să facă faţă atacurilor dronelor, rachetelor şi avioanelor ruseşti.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More