Categories: Fără categorie

Preşedintele Iohannis a trimis spre reexaminare un act normativ care modifică Legea fondului funciar

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocând o formulare din textul documentului, potrivit Agerpres.

Şeful statului arată că legea menţionată vizează reglementarea situaţiei terenurilor aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste, de fostele organizaţii şi entităţi ale cooperaţiei de consum, indiferent de denumirea acestora, precum şi ale altor construcţii aflate în proprietate privată, fiind modificate dispoziţiile privind terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora, aflate în zonele necooperativizate.

Solicitarea preşedintelui se referă la o formulare din textul legii privitoare la terenurile aflate în zonele necooperativizate, anume sintagma “terenuri aferente locuinţei”.

“Apreciem însă că sintagma ‘terenuri aferente locuinţei’ nu acoperă situaţia suprafeţelor de teren pe care se află anexele gospodăreşti sau terenurile reprezentate de curtea şi grădina din jurul locuinţei. Din această perspectivă considerăm că norma este incompletă, motiv pentru care se impune reanalizarea intervenţiei legislative menţionate din cuprinsul articolului unic pct. 2 din legea transmisă la promulgare”, se menţionează în cererea de reexaminare.

Preşedintele subliniază că alineatul (23) al art. 27 din Legea 18/1991 – asupra căruia se intervine la textul a cărui reexaminare se solicită – a fost recent modificat prin Legea 105/2019 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

“Astfel, prin Legea 105/2019 sintagma ‘terenuri aferente locuinţei’ (introdusă iniţial prin Legea nr. 231/2018) a fost înlocuită cu sintagma ‘terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora’. Această ultimă formulare – ce nu vizează doar suprafaţa de teren ocupată efectiv de locuinţă – este mai acoperitoare în comparaţie cu aceea de ‘terenuri aferente locuinţei’ şi este de natură să asigure egalitatea de tratament juridic între terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora, independent de faptul că acestea se află în zone cooperativizate ori în zone necooperativizate”, explică preşedintele Iohannis.

Acesta apreciază că Legea 105/2019 reprezintă o soluţie legislativă pornită de la” o nevoie socială reală”, de a acoperi toate suprafeţele de teren deţinute în fapt de persoanele îndreptăţite.

“Cererile formulate de către persoanele îndreptăţite în temeiul acestui articol vizează atât terenuri care se află sub locuinţă, cât şi terenuri din jurul locuinţei, în realitate solicitanţii figurând în registrele agricole/registrele cadastrale/evidenţele fiscale cu suprafeţe ce exced terenului ocupat efectiv de locuinţă. Legea nr. 105/2019 conţine o soluţie legislativă care a pornit de la o nevoie socială reală, respectiv aceea de a acoperi toate suprafeţele de teren deţinute în fapt de persoanele îndreptăţite, precum şi de a elimina diferenţa de tratament juridic dintre terenurile din zone cooperativizate şi cele din zone necooperativizate, aspect ce justifică oportunitatea menţinerii în conţinutul normativ al părţii introductive a art. 27 alin. (23) a sintagmei în vigoare, respectiv ‘terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora’. Totodată, considerăm că numai printr-o astfel de reglementare se poate da efectivitate acestei modalităţi de constituire a dreptului de proprietate”, se mai arată în cererea de reexaminare. 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

13 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

14 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

14 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

14 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

15 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More