Politica

Preşedintele Iohannis efectuează, de vineri până luni, o vizită de stat în Portugalia

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, de vineri până luni, o vizită de stat în Republica Portugheză, la invitaţia omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita în Portugalia va debuta cu participarea preşedintelui Iohannis, în calitate de invitat special, la reuniunea aniversară a Grupului Arraiolos, găzduită de preşedintele Republicii Portugheze, care va loc, vineri, la Porto. Reuniunea Grupului marchează 20 de ani de la debutul acestei platforme informale de consultare la nivel prezidenţial între 16 state ale Uniunii Europene. La reuniune vor mai participa preşedinţii Germaniei – Frank-Walter Steinmeier, Bulgariei – Rumen Radev, Croaţiei – Zoran Milanovic, Sloveniei – Natasa Pirc Musar, Estoniei – Alar Karis, Finlandei – Sauli Niinisto, Greciei – Katerina Sakellaropoulou, Ungariei – Katalin Novak, Irlandei – Michael Higgins, Italiei – Sergio Mattarella, Letoniei – Edgars Rinkevics, Maltei – George Vella şi Poloniei – Andrzej Duda.

Sursa citată informează că şeful statului va susţine, ca vorbitor principal, o prezentare axată pe provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile necesare pentru a continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina şi asigurarea unităţii de poziţii europene şi euroatlantice în abordarea efectelor de securitate ale războiului.

Sâmbătă, preşedintele Iohannis va fi primit de omologul portughez la Lisabona.

“Vizita de stat a preşedintelui Klaus Iohannis în Portugalia are loc în contextul unui dialog bilateral intens, urmând vizitei preşedintelui Marcelo Rebelo de Sousa în România, din decembrie 2022. Între cele două ţări are loc o coordonare strânsă în plan bilateral, în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, care s-a intensificat în contextul războiului din Ucraina. Domeniul apărării este una dintre componentele cheie ale cooperării bilaterale, cu scopul consolidării apărării aliate pe Flancul Estic al NATO, un rezultat al acestei cooperări fiind participarea Portugaliei cu un contingent de forţe terestre la brigada multinaţională NATO din România, la Caracal”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Pe agenda consultărilor politice dintre cei doi şefi de stat se vor afla, pe lângă intensificarea cooperării în domeniul apărării, şi colaborarea politico-diplomatică şi cea sectorială, cu accent pe intensificarea comerţului, a investiţiilor şi pe domeniul energiei, al digitalizării, al sănătăţii, al educaţiei şi al culturii.

De asemenea, va fi abordată situaţia comunităţii româneşti şi contribuţia acesteia la dezvoltarea societăţii portugheze.

În cadrul vizitei, şeful statului va avea şi o întrevedere cu prim-ministrul portughez, Antonio Costa, discuţii cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalităţii Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas.

În marja vizitei de stat vor fi semnate documente bilaterale în domeniul energiei şi în cel al investiţiilor şi comerţului.

Articole recente

India și Rusia stabilesc un obiectiv comercial de 100 miliarde de dolari, respingând presiunile SUA

India și Rusia intenționează să-și crească comerțul anual la 100 de miliarde de dolari în…

2 ore ago

SUA cere companiei Orsted să oprească lucrările la proiectul eolian offshore din largul coastei Rhode Island, care era finalizat în proporție de 80%

Vineri, guvernul federal al SUA a ordonat oprirea tuturor lucrărilor de construcție la un parc…

2 ore ago

Trump intenționează să pună la dispoziție plutoniul din perioada Războiului Rece pentru energia nucleară (Reuters)

Administrația Trump intenționează să pună la dispoziția companiilor energetice americane aproximativ 20 de tone de…

2 ore ago

Indicele Dow crește cu peste 800 de puncte și înregistrează un record la închidere, pe fondul discursului lui Powell 

Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat vineri un nivel record, după ce președintele Rezervei…

2 ore ago

Donald Trump îl nominalizează pe Sergio Gor ambasador al SUA în India

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat nominalizarea lui Sergio Gor în funcția…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More