Tehnologie

Preşedintele Iohannis încurajează o prezenţă cât mai activă în România a companiei Microsoft

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, la Glasgow, o întrevedere cu preşedintele Microsoft, Brad Smith, în marja participării la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), context în care a apreciat că dezvoltarea de competenţe digitale este vitală şi a subliniat importanţa accelerării procesului de transformare digitală a economiei în perioada post-COVID19.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în contextul organizării întrevederii în marja COP26, preşedintele Iohannis a încurajat Microsoft în ceea ce priveşte angajamentul ambiţios cu privire la protejarea mediului şi climă, precizând că doreşte ca mediul de business să fie din ce în ce mai implicat în rezolvarea crizei climatice şi să îşi asume ţinte de reducere de emisii voluntare.

“În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate proiectele importante pe care compania doreşte să le dezvolte în România, în domeniul infrastructurilor de cloud şi al dezvoltării de competenţe digitale. Cu privire la aceste proiecte, preşedintele României a apreciat că dezvoltarea de competenţe digitale este vitală, iar intensificarea utilizării serviciilor de cloud ar trebui să aibă o contribuţie semnificativă din perspectiva valorificării oportunităţilor unui viitor economic digital. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa accelerării procesului de transformare digitală a economiei în perioada post-COVID19, încurajând o prezenţă cât mai activă în România a companiei Microsoft, alături de alţi actori competitivi ai sectorului IT&C, care să dinamizeze reformele din administraţie şi economie”, arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a menţionat că sprijinul pentru digitalizarea economiilor ar trebui consolidat, în contextul Pieţei Unice Digitale, pe direcţia stimulării interesului pentru utilizarea de tehnologii noi, inovative, şi a creşterii accesului la resurse digitale.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la Summitul liderilor mondiali în cadrul Conferinţei Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), care are loc la Glasgow.

Luni, în debutul reuniunii COP26, şeful statului s-a salutat cu mai mulţi lideri mondiali, între care preşedintele SUA, Joe Biden. De asemenea, în marja COP26 a avut o întâlnire cu Prinţul Charles.

Marţi, şeful statului va susţine declaraţia naţională din cadrul segmentului la nivel înalt al COP26 şi va participa la evenimentul “Acţiune privind pădurile şi utilizarea terenurilor”, organizat de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

5 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

5 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More