Categories: Fără categorie

Preşedintele Iohannis participă la Summitul B9; discuţii despre situaţia de securitate în regiunea Mării Negre

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care va avea loc la Riga, în Letonia, unde va pleda pentru o atenţie sporită asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi pentru continuarea sprijinului acordat statelor cele mai expuse din regiune, precum Republica Moldova, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va coprezida lucrările summitului alături de preşedintele Letoniei, Edgars Rinkevics, şi cel al Poloniei, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Reuniunea la nivel înalt a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu o lună înaintea Summitului aniversar al NATO de la Washington, care marchează împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei. Liderii vor avea, la Riga, oportunitatea unui schimb aprofundat de opinii cu privire la obiectivele majore şi principalele rezultate preconizate pentru Summitul de la Washington, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea sprijinului pentru Ucraina, precizează sursa citată.

Agenda discuţiilor va viza, astfel, continuarea implementării deciziilor aliate adoptate în cadrul celor mai recente summituri NATO, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru Apărare, precum şi sprijinul multidimensional acordat Ucrainei.

Preşedintele României va pleda, în acest context, pentru o atenţie sporită asupra situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, adaptată evoluţiilor din ultima perioadă, şi importanţei strategice a acestei zone pentru securitatea Aliaţilor, care a fost consacrată în Conceptul Strategic al NATO din 2022. Şeful statului va reitera şi necesitatea continuării măsurilor de sprijin pentru partenerii cei mai expuşi din regiune, precum Republica Moldova, se mai arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Articole recente

Bessent: Acordul-cadru pentru TikTok a fost încheiat cu China, Trump și Xi îl vor finaliza vineri

SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…

46 de secunde ago

Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației – respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…

5 minute ago

Alphabet devine a patra companie din lume cu o capitalizare de piaţă de 3 trilioane de dolari, în urma unei decizii favorabile în justiţie într-un proces antitrust

Acţiunile Alphabet, compania mamă a Google, au urcat cu peste 4% luni, propulsând gigantul tehnologic…

7 minute ago

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

3 ore ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More