Politica

Preşedintele Iohannis şi secretarul general al NATO, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu; Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă – România este o ţară sigură (video şi foto)

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, vineri, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Pentagonul a transmis săptămâna trecută că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România.

Iohannis a spus că România este un aliat important al Alianţei: “Credem că jucăm un rol important în această parte a Europei”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în conferinţa comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că de la aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, statusul României s-a transformat de la ţară care primea securitate la cel de aliat care oferă securitate regională.

“Atunci când România a devenit membră a NATO, situaţia economică era dificilă, forţele armate nu se aflau într-o stare foarte bună, aşa că România a intrat în NATO pentru a primi securitate, siguranţă. De atunci, ne-am schimbat, de când am preluat mandatul am început un proces de transformare, de fapt una dintre primele acţiuni pe care le-am întreprins în momentul în care am început a fost să fac consultări cu partidele politice şi să le conving să alocăm o parte semnificativă – 2% din PIB-ul nostru – pentru cel puţin zece ani pentru a moderniza forţele armate şi pentru a creşte nivelul de securitate pentru români şi pentru a ne creşte prezenţa în Alianţă. Am făcut acest lucru şi vom continua pe acest drum. România s-a transformat nu doar prin modernizarea forţelor sale armate, acesta este un proces, dar am reuşit printr-o excelentă colaborare cu ceilalţi aliaţi, cu secretarul general al NATO, să ne transformăm statusul dintr-o ţară care primea securitate într-un aliat care oferă securitate regională şi acesta este lucrul pe care îl facem. Noi credem că România este un aliat important şi credem că jucăm un rol important în această parte a Europei, dar nu avem de gând să ne oprim aici. Vom continua şi cred că rolul României va creşte în următorii ani”, a spus Iohannis.

 

Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă; România este o ţară sigură

România este foarte bine apărată şi are toate garanţiile de securitate, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la conferinţa comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

“România este foarte bine apărată şi are toate garanţiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă, însă trebuie să ştim de unde vine această siguranţă a noastră, ce sunt garanţiile de securitate. În primul rând, forţele noastre armate – care s-au dezvoltat enorm în ultimii ani – sunt foarte bine pregătite şi sunt pregătite pentru orice scenariu. În plus, România este în Alianţa NATO, cea mai puternică alianţă militară din câte au existat în istorie. Pentru a veni în sprijinul nostru, iată că avem aceşti militari pe care i-am salutat astăzi, aici, în baza Mihail Kogălniceanu şi alţii care au venit din state partenere strategice, de la aliaţi, pentru a lucra împreună cu militarii români”, a spus şeful statului.

Stoltenberg: România nu este singură; prezenţa trupelor NATO transmite un mesaj de unitate

“România nu este singură”, iar prezenţa trupelor NATO transmite un mesaj de unitate a Alianţei, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

El a mai spus că venirea celor 1.000 de militari americani suplimentari arată unitatea transatlantică şi angajamentul SUA de a apăra Europa.

Iohannis: România este hotărâtă să menţină alocarea a 2% din PIB pentru continuarea modernizării capabilităţilor militare

România este hotărâtă să îşi menţină angajamentele asumate privind alocarea a 2% din PIB pentru continuarea modernizării capabilităţilor militare şi va acorda şi pe mai departe o atenţie sporită creşterii capacităţii operaţionale a tuturor structurilor militare, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la o conferinţă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

“România este hotărâtă să îşi menţină angajamentele asumate privind alocarea a 2% din PIB pentru continuarea modernizării capabilităţilor militare. Vom acorda şi pe mai departe o atenţie sporită creşterii capacităţii operaţionale a tuturor structurilor militare atât prin efort naţional, cât şi în context multinaţional. Totodată, creşterea rezilienţei, atât la nivelul structurilor militare, cât şi la nivelul instituţiilor publice şi ale societăţii în ansamblu, reprezintă o direcţie principală de acţiune subsumată implementării strategiei naţionale de apărare a ţării”, a spus şeful statului.

Iohannis: România beneficiază de toate garanţiile de securitate de care are nevoie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că România beneficiază, ca membru al Alianţei Nord-Atlantice şi ca partener strategic al SUA, de toate garanţiile de securitate de care are nevoie, în contextul celei mai grave crize de după căderea Cortinei de Fier.

“România, ca membru NATO şi partener strategic al Statelor Unite ale Americii, beneficiază de toate garanţiile de securitate de care are nevoie”, a precizat şeful statului.

Iohannis: Prezenţa militarilor americani în România – dovadă a solidarităţii şi coeziunii NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, că prezenţa militarilor americani în România reprezintă o dovadă a solidarităţii şi coeziunii NATO şi o demonstraţie clară a angajamentelor Statelor Unite faţă de ţara noastră în calitate de partener strategic.

“România în mod constant a fost implicată în securitatea euroatlantică, este contributor semnificativ la îndeplinirea obiectivelor euroatlantice. Prezenta dumneavoastră aici este o dovadă a solidarităţii Alianţei, a coeziunii Alianţei şi o demonstraţie clară a angajamentelor Statelor Unite faţă de România în calitate de partener strategic”, a afirmat Klaus Iohannis.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

6 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More