Politica

Preşedintele Iohannis – venituri mai mari, încasări mai mici din chirii; un nou apartament moştenit de soţia sa

Veniturile salariale ale preşedintelui Klaus Iohannis au crescut, la fel şi cele ale soţiei sale, iar încasările din chirii ale celor doi au scăzut, potrivit declaraţiei de avere a şefului statului, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Conform sursei citate de Agerpres, veniturile salariale ale preşedintelui Iohannis au înregistrat o creştere anul trecut, şeful statului încasând 179.735 de lei, faţă de 165.100 de lei în 2018. În 2017, el a încasat 169.646 de lei, iar în 2016 – 196.155 de lei.

Carmen Iohannis a încasat mai mulţi bani din salarii, soţia preşedintelui câştigând în total 43.450 de lei ca profesor la Colegiul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, faţă de 33.276 de lei în 2018, 25.075 de lei în 2017, 28.122 de lei, cât a obţinut în 2016.

Veniturile obţinute din chirii au scăzut. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 35.829 de lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.743 de lei. Pentru 2017, el menţiona venituri din chirii de 29.529 lei, iar pentru 2016 de 19.017 lei.

Din drepturi de proprietate intelectuală, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut anul trecut de la Curtea Veche Publishing SRL 1.275 de lei.

Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 208.000 de lei, înregistrându-se o scădere faţă de 2018, când avea suma de 210.000 de lei. În 2017, el avea în acest cont deschis la BCR suma de 170.000 de lei, în 2016 – 221.000 de lei, iar în 2015 – 295.000 de lei.

Şeful statului deţine împreună cu soţia sa trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu. Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Iohannis, soţia sa a moştenit anul acesta un apartament de 67 de metri pătraţi în Sibiu.

Declaraţia de avere a preşedintelui Klaus Iohannis a fost completată pe 11 iunie.

Articole recente

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

30 de minute ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

32 de minute ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

57 de minute ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

o oră ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

o oră ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More