International

Preşedintele Joe Biden îl va primi pe cancelarul Olaf Scholz la Casa Albă pe 3 martie

Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe cancelarul german Olaf Scholz la Casa Albă pe 3 martie, “o ocazie de a reafirma profundele legături de prietenie” între SUA şi Germania, a transmis joi Casa Albă, potrivit AFP, precizează Agerpres.

Joe Biden şi invitatul său vor discuta în special despre susţinerea Ucrainei în faţa agresiunii ruse, a mai menţionat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american, Karine Jean-Pierre.

Anunţarea acestei vizite survine după ce SUA şi Germania au avut discuţii tensionate asupra livrării de tancuri Ucrainei. În urma insistenţelor Kievului şi Washingtonului, Berlinul a acceptat în cele din urmă să transfere Ucrainei tancuri germane Leopard 2 – vor fi oferite inţial 14 tancuri -, dar numai după ce Washingtonul a fost de acord să ofere la rândul său Ucrainei 31 de tancuri Abrams M1, deşi acestea ar urma să sosească în Ucraina într-un termen mai îndelungat.

Joe Biden şi Olaf Scholz vor discuta de asemenea despre sancţiunile impuse Rusiei şi despre securitatea transatlantică. Ei vor evoca de asemenea voinţa lor de a “colabora în faţa provocărilor reprezentate de China”. Germania caută să menţină o relaţie apropiată cu această ţară, întrucât China este o importantă piaţă de export pentru companiile germane, dar Washingtonul doreşte să vadă o atitudine mai fermă a Berlinului faţă de Beijing.

De când a devenit preşedinte al SUA, Joe Biden a făcut în zadar presiuni asupra Germaniei să renunţe la proiectul gazoductului Nord Stream 2, construit cu scopul ca Germania şi Europa să poată importa mai mult gaz rusesc. În final, acest gazoduct şi Nord Stream 1 au devenit inutilizabile în septembrie anul trecut după ce au fost avariate de explozii neelucidate.

Jurnalistul american de investigaţie Seymour Hersh a scris săptămâna trecută pe blogul său că scafandri ai US Navy, ajutaţi de Norvegia, au plantat dispozitive explozive pe aceste conducte în luna iunie şi le-au declanşat trei luni mai târziu. Casa Albă a catalogat afirmaţiile jurnalistului drept “total false” şi “pură ficţiune”.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

2 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

2 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

2 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

2 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More