Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzParticipare la inaugurarea Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava - octombrie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 1 aprilie a.c., decretul privind retragerea decorației conferite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 94 lit. b) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații, republicată, având în vedere gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obținute anterior, Președintele Klaus Iohannis a retras Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019, Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
În luna octombrie a anului trecut, Klaus Iohannis a fost prezent la inaugurarea Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, ocazie cu care a felicitat conducerea spitalului, unde acum sunt zeci de morţi şi peste 600 de infectaţi cu coronavirus.
La acea vreme, Iohannis a spus: “Felicitări pentru inaugurarea noului ambulatoriu integrat de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”!
Am toată aprecierea pentru această iniţiativă locală, care demonstrează cum o administrație responsabilă, orientată către cetățean, a reușit să găsească resursele necesare pentru a finaliza o unitate sanitară modernă, în care pacientul să fie tratat în condiții pe care eu le-aș numi normale.
Cu atât mai importantă este această realizare, cu cât vine într-un context în care guvernarea PSD ne-a oferit constant doar fantasmagorii! În realitate, nu avem nici spitale regionale, nici examen de rezidențiat reformat, iar eșecul guvernării PSD în ceea ce priveşte măsurile asumate în Programul de Guvernare pe sănătate este evident.
Avem, iată, la Suceava un model de bune practici în sistemul de sănătate românesc și îmi doresc să avem astfel de exemple peste tot în țară. Extinderea şi modernizarea acestui ambulatoriu și vreau să se știe foarte clar, s-au făcut cu fonduri de la Consiliul Județean şi cu fonduri europene.
Inversarea piramidei serviciilor de sănătate este o prioritate pentru sistemul de sănătate românesc, în vederea îmbunătățirii performanței, dar şi a sustenabilității.
Asistența medicală spitalicească, predominantă în țara noastră, dovedește o structură a sistemului sanitar perimată și generatoare de costuri pe care pur și simplu nu ni le permitem. Este concluzia generală a experților şi a rapoartelor asupra sistemului de sănătate românesc.
Regândirea structurii asistenței medicale, prin prioritizarea medicinei primare, preventive şi de ambulatoriu, inclusiv prin alocări financiare mai mari acestor domenii, reprezintă soluția pentru a aduce sistemul de sănătate din România în parametri normali. Am subliniat aceste aspecte ori de câte ori am avut ocazia, solicitând decidenților să acționeze.
Din nefericire, guvernarea PSD nu a făcut altceva decât să pună din condei măsuri într-un program de guvernare cu care i-a amăgit pe români, însă a rămas repetentă la implementare.
Doamnelor și domnilor,
Prezența mea aici, la inaugurarea acestui ambulatoriu, dovedește susținerea mea fermă pentru o reformă reală a sistemului de sănătate românesc, pentru schimbarea de paradigmă, pentru orientarea către tendințele europene şi internaționale.
Medicina primară şi cea de ambulatoriu constituie piatra de temelie a oricărui proiect de modernizare a sistemului de sănătate în direcția sustenabilității, a performanței şi, în definitiv, a traiectoriei europene.
A trata pacienții în ambulatoriu conduce la degrevarea spitalului de anumite sarcini, la reducerea costurilor, cu beneficii pentru pacient, comunitatea medicală şi sistemul de sănătate.
Pacientul va beneficia de un serviciu medical de calitate, atunci când are nevoie şi acolo unde are nevoie, personalul medical din ambulatoriu își va putea desfășura activitatea într-un spațiu modern şi dotat foarte bine, aici, la dumneavoastră, iar cel din spital se va putea concentra asupra acelor pacienți care într-adevăr necesită spitalizare. Pe scurt, acest nou ambulatoriu integrat de specialitate aduce respect pentru pacient şi pentru întregul personal medical!
Vă felicit, domnule Președinte, domnule manager, domnule Primar, și pe dumneavoastră toți care lucrați aici. Este o realizare foarte frumoasă și sunt convins că veți avea foarte mulți pacienți aici! După ce vor vedea și vor auzi oamenii ce realizări aveți aici, în Suceava, fiți convinși că veți avea musafiri din multe alte părți. Vă doresc să-i tratați foarte bine, să aveți numai pacienți mulțumiți! Felicitări!”
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More