Categories: Fără categorie

Preşedintele Klaus Iohannis începe turneul în America Latină cu vizita oficială în Brazilia

Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, turneul pe care îl efectuează în America Latină până pe 26 aprilie.

Şeful statului efectuează, marţi şi miercuri, o vizită oficială în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Muzeul memorial dedicat preşedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul oraşului Brasilia.

Ulterior, şeful statului va fi primit de omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, cu care va avea convorbiri oficiale. Preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun oficial.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi vor discuta despre stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regionale şi respectiv cea internaţională.

Sursa citată arată că obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină şi Caraibi, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei Declaraţii comune. Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură, potrivit Agerpres.

Vizita va urmări, având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potenţialul oferit de cele două pieţe, şi promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunităţile de cooperare şi investiţii în industrie, energie, agricultură, IT şi alte sectoare.

Miercuri, şeful statului se va întâlni cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. Astfel, el va avea întrevederi cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, la Palatul Guanabara, şi cu viceprimarul oraşului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira, la primăria acestui oraş. În aceeaşi zi, preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul naţional al eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

După vizita oficială în Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine şi redinamizarea interacţiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global.

În anul 2000, în perioada 23-27 iulie, preşedintele României de la acel moment, Emil Constantinescu, a efectuat o vizită oficială în Brazilia. În Chile, fostul preşedinte Traian Băsescu a participat în 2013 la Summitul UE (Uniunea Europeană) – CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene), care a avut loc la Santiago de Chile, în perioada 25-28 ianuarie. În Argentina, în anul 1993, în perioada 27-29 iulie, fostul preşedinte Ion Iliescu a efectuat ultima vizită la nivel de şef de stat.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

5 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

5 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

6 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

6 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

6 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More