Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Biden a spus că România a fost un stâlp al NATO în Europa. Preşedintele SUA a lăudat România pentru ajutorul acordat Ucrainei și pentru participarea la exercițiile NATO, dar a și mulțumit pentru găzduirea de soldați americani pe teritoriul țării noastre.
Joe Biden a afirmat că, atunci când era senator, a luptat pentru intrarea României în NATO. ”Aţi întrecut toate aşteptările şi, acum 20 de ani, când v-aţi alăturat NATO şi în fiecare an de atunci naţiunile noastre au devenit tot mai apropiate”, a declarat Biden.
”Vreau să ştiţi că SUA este angajată să rămână alături de voi. Azi punem fundaţia pentru următorii 20 de ani”, a arătat Biden.
I had a very consistent discussion today in Washington, D.C., with @POTUS Joe Biden, at the @WhiteHouse, on the Strategic Partnership between Romania 🇷🇴 and the United States 🇺🇸, including cooperation on security, economic, and energy issues. pic.twitter.com/4wlMozkKxu
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) May 7, 2024
Klaus Iohannis a declarat că acceptarea României în NATO a constituit piatra de temelie pentru drumul spre democrație al țării noastre. Președintele a amintit și de Visa Waiver cerând scoaterea acesteia pentru românii care vor să călătoarească peste ocean. Iohannis a declarat că aliații trebuie să găsească modalități de a împiedica Rusia să câștige războiul din Ucraina și a dat asigurări că țara noastră va continua să sprijine Kievul.
Președintele SUA, Joe Biden, l-a lăudat marți pe președintele României, Klaus Iohannis, pentru leadership-ul său și pentru că a oferit securitate în zona Mării Negre în timpul războiului din Ucraina, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă.
Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.
Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale.
Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.).
Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără Președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul Președinte al SUA, Președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), Cancelarul german Helmut Kohl (2009), Prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.