Politica

Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat la Bruxelles pentru ajungerea la un compromis acceptabil privind conducătorii instituţiilor Uniunii Europene

Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre privind nominalizările liderilor instituţiilor UE, care să asigure stabilitatea şi eficienţa instituţiilor europene pentru următorul ciclu instituţional, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a afirmat, la Bruxelles, că România sprijină instituţii europene solide şi eficiente, capabile să genereze rezultate în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni.

“Preşedintele României a subliniat că viitorii lideri europeni vor trebui să dea dovadă de viziune, pragmatism şi determinare în realizarea obiectivelor comune stabilite în Agenda Strategică a Uniunii pentru următorii cinci ani. Pentru aceasta este necesar ca instituţiile europene să lucreze în strânsă coordonare cu statele membre, cu deschidere spre decizii consensuale, în baza principiului cooperării sincere şi loiale, spre interesul şi beneficiul tuturor cetăţenilor. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că rămâne un partener dedicat construcţiei europene şi, alături de viitorii lideri instituţionali ai Uniunii Europene, va urmări în aceeaşi manieră consecventă promovarea unei agende comune pro-europene, care să conducă la consolidarea Uniunii şi a proiectului european”, se arată într-un comunicat transmis marţi seara de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în perioada 30 iunie – 2 iulie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, ce a avut pe agendă alegerea viitorilor conducători ai principalelor instituţii europene.

Potrivit sursei citate, la finalul celor trei zile de negocieri intense, liderii europeni au ajuns la următorul acord: funcţia de preşedinte al Consiliului European îi va reveni lui Charles Michel, prim-ministrul Regatului Belgiei, iar preşedinta desemnată a Comisiei Europene va fi Ursula von der Leyen, ministrul Apărării din Republica Federală Germania.

Ministrul de Externe spaniol, Josep Borrell Fontelles, va ocupa funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, potrivit Agerpres.

Preşedinta Băncii Centrale Europene va fi agreată Christine Lagarde, director general al Fondului Monetar Internaţional.

De asemenea, s-a recomandat ca Frans Timermmans şi Margrethe Vestager să fie prim-vicepreşedinţi cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More