Politica

Preşedintele Parlamentului ungar: Creştinismul menţine în viaţă Europa, negarea creştinismului ucide Europa

De 2000 de ani creştinismul menţine în viaţă Europa, iar negarea creştinismului şi anticreştinismul ucid Europa, a declarat, la finalul săptămânii trecute, László Kövér, Preşedintele Parlamentului ungar, în Biserica Neagră din Braşov, unde a avut loc pentru prima dată o slujbă în limba maghiară.

“Creştinismul a fost leagănul cultural şi politic al naţiunilor şi statelor din Europa, inclusiv al maghiarilor, germanilor şi românilor. În consecinţă, negarea creştinismului şi anticreştinismul vor reprezenta un sicriu cultural şi politic pentru noi toţi”, a explicat politicianul, potrivit MTI.

Preşedintele Parlamentului ungar a mia spus că motto-ul Uniunii Europene adoptat în anul 2000, “Unitate în diversitate”, a fost deja cu 500 de ani în urmă o “realitate vie” în Transilvania. În acest vârtej de diversitate de popoare, limbi, culturi şi religii, creştinismul a fost întotdeauna factorul unificator, a explicat politicianul.

În Europa, creştinismul nu este doar o religie, ci şi un mod de a fi, fără a cărui vitalitate continentul ar fi un concept geografic gol, a subliniat politicianul. Acesta a mai adăugat că fiecare trebuie să decidă dacă doreşte să îşi folosească forţele şi mijloacele de care dispune pentru a păstra creştinismul sau pentru a-l distruge.

“În ultimă instanţă, tot ceea ce se întâmplă astăzi în Europa şi cu Europa în domeniul politic, economic, financiar, social şi cultural se reduce la această întrebare: noi, europenii, vom păstra modul nostru de viaţă creştin sau vom renunţa la el?”, a declarat preşedintele Parlamentului ungar. Acesta a subliniat că baza unităţii europene trebuie să fie modul de viaţă creştin, care uneşte diversitatea religioasă, naţională, lingvistică şi constituţională a continentului şi cu ajutorul căruia pacea şi prosperitatea pot fi întotdeauna restabilite.

 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More