Macroeconomie

Preşedintele PNL Bucureşti: Greva de la STB – imorală, penală şi politică

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, consideră că greva de la STB este “imorală, penală şi politică”, solicitând PSD excluderea din partid a preşedintelui Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, potrivit Agerpres.

Într-o postare, sâmbătă, pe Facebook, liderul liberal a scris că greva de la Societatea de Transport Bucureşti este “imorală”, pentru că a fost declanşată odată cu apariţia raportului de audit, care arată, pentru prima dată, că STB este “furată” de 30 de ani.

“Directorul tocmai centralizase anumite decizii (ore suplimentare, piese, carburanţi, etc.) pentru a reduce risipa şi furtişagurile. Toată această situaţie a fost patronată de sindicatele postdecembriste şi tolerată de primari”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Potrivit primarului Sectorului 6, greva de la STB este “penală” având în vedere că “oamenii sindicalistului Vasile Petrariu îi ameninţă pe şoferii care vor să respecte legea şi să reia lucrul” şi că autobuze au fost “vandalizate”, iar şoferii “bruscaţi”.

De asemenea, în opinia lui Ciprian Ciucu, greva de la STB este “politică”, Vasile Petrariu fiind recrutat pe listele PSD. “Ar mai fi orchestrat el această grevă împotriva unui primar din partidul său? Nu. Bucureştiul, bugetul PMB a ajuns unde este şi din cauza subvenţiei imense, subvenţie din care se hrăneşte de 30 de ani un întreg sistem parazitar, deghizat în haine sindicale. La prima mişcare în care se încearcă oprirea risipei şi de creştere a eficienţei, oamenii sunt mobilizaţi fix împotriva echipei care îşi asumă stoparea furturilor”, susţine primarul Sectorului 6.

El a subliniat că o hotărâre de instanţă de judecată este lege. “Cer PSD să se delimiteze de Petrariu, să îl excludă din partid şi să nu îi mai alimenteze acestuia ego-ul de vătaf care a controlat zeci de ani cea mai mare societate din Bucureşti”, a adăugat Ciprian Ciucu.

Articole recente

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

2 minute ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

12 minute ago

Aderarea Ucrainei la UE: Polonia acuză Budapesta de “şantaj”

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a acuzat sâmbătă Ungaria că "şantajează" Uniunea Europeană blocând…

13 minute ago

Rubio în Israel, în ciuda atacului din Qatar

Secretarul de stat american, Marco Rubio, începe duminică o vizită în Israel, după ce a…

15 minute ago

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More