Energie

Președintele PPC, în discuție cu un oficial american din domeniul energiei: “L-am informat despre planurile noastre de tranziție energetică, noile investiții în producția de energie curată și flexibilă în Grecia, România, Bulgaria”

Președintele și CEO-ul companiei grecești PPC a prezentat planurile companiei de extindere în regiunea Balcanilor de Vest și a zona Mediteranei de Sud-Est, către secretarul adjunct al SUA pentru resurse ener-getice, Geoffrey Pyatt, la o întâlnire care a avut loc la Washington.

“L-am informat despre planurile noastre de tranziție energetică, noile investiții în producția de energie curată și flexibilă în Grecia, România, Bulgaria și restul regiunii, precum și rolul important al PPC în ceea ce privește extinderea coridoarelor energetice din regiune și în Inițiativa celor Trei Mări”, a declarat George Stassis.

PPC a finalizat deja achiziția Enel România, care include activități de distribuție, furnizare și producție de energie din surse regenerabile, iar noul plan strategic prezentat recent vizează extinderea pe piața bulgară și/sau în regiunea extinsă, unde grupul intenționează să aibă o capacitate instalată de 1,1 GW până în 2030.
Compania a declarat că acest coridor energetic asigură sinergii în producția din surse regenerabile și oportunități pentru comerțul transfrontalier cu energie electrică, fiind o legătură importantă în domeniul energetic în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, la care Grecia a aderat recent și care este un proiect de cooperare între țările din Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră.

Stassis se află în SUA pentru a participa la cel de-al 5-lea Forum pentru Europa de Sud-Est și Mediterana de Est, care a avut loc la Washington, D.C., co-organizat de Kathimerini English Edition, Delphi Economic Forum și Hellenic American Leadership Council (HALC).

Articole recente

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

1 minut ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

3 minute ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

4 minute ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

7 minute ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

8 minute ago

Premierul Bolojan susţine că prevederile care privesc magistraţii respectă aspectele care ţin de constituţionalitate

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, luni, că în opinia sa prevederile care privesc magistraţii din…

9 minute ago

This website uses cookies.

Read More