International

Preşedintele Putin nu îl primeşte pe emisarul Vaticanului, ci deleagă un consilier

Kremlinul a anunţat miercuri că emisarul pentru pace al Vaticanului, cardinalul Matteo Zuppi, aflat în vizită la Moscova, va discuta despre conflictul din Ucraina cu Iuri Uşakov, consilier pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, Putin este cel care i-a cerut lui Uşakov să discute cu trimisul Papei Francisc “situaţia legată de Ucraina şi, desigur, căi posibile de soluţionare politică şi diplomatică”.

În urmă cu trei săptămâni, Zuppi, care este arhiepiscop de Bologna şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, a făcut o vizită la Kiev, unde a fost primit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi s-a întâlnit cu mai mulţi lideri religioşi.

La Moscova, unde este primul înalt oficial al Vaticanului sosit după invazia rusă în Ucraina, cardinalul se va întâlni cu patriarhul ortodox Kirill, afirmă ziarul catolic francez La Croix, preluat de Reuters. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse este un apropiat al lui Putin şi susţine războiul împotriva Ucrainei denumit oficial în Rusia “operaţiune militară specială”.

Vaticanul a comunicat marţi că principalul scop al vizitei lui Zuppi este încurajarea unui “gest umanitar” care ar putea contribui la încetarea conflictului. Reuters apreciază că termenul se referă la repatrierea copiilor ucraineni, solicitată de Kiev.

Ucraina estimează că din teritoriile sale ocupate de Rusia au fost deportaţi ilegal 19.500 de copii; Rusia dezminte acuzaţia, susţinând că doar a evacuat copiii aflaţi în pericol în zonele de conflict.

Peskov a declarat miercuri că Moscova dă o “înaltă apreciere” eforturilor şi iniţiativelor Vaticanului pentru o soluţionare paşnică a “crizei din Ucraina”.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

4 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More