Politica

Preşedintele Senatului: Nu am susţinut unicameralismul, dar este nevoie, pe baza unei analize, de reducerea numărului de parlamentari

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, s-a pronunţat miercuri pentru reducerea numărului de parlamentari pe baza unei analize şi a precizat că nu a susţinut niciodată unicameralismul.

“Avem un referendum din noiembrie 2009 în care cetăţenii români şi-au exprimat dorinţa ca numărul de parlamentari să fie semnificativ redus la 300 şi Parlamentul să fie unicameral, în loc de bicameral. (…) Eu nu am susţinut niciodată aspectul de unicameralism. Am discutat strict de numărul de parlamentari. Susţin în continuare că este nevoie de reducerea acestui număr de parlamentari, dar trebuie să analizăm implicaţiile acestor propuneri. Să vedem o analiză, în ce măsură avem nevoie de un număr x de parlamentari pentru a acoperi comisiile de specialitate din Parlament, care trebuie să reflecte structura guvernului, pentru că acolo este munca de fond în procesul de legiferare. Nu vrem să transformăm acest subiect al referendumului pentru 300 de parlamentari într-un subiect populist şi vrem să acordăm atenţia cuvenită acestui referendum şi dorinţei poporului, să ascultăm toate părţile implicate – societatea civilă, experţii în drept constituţional, Curtea Constituţională. Toată lumea trebuie să îţi spună părerea despre acest subiect şi Parlamentul să ia cea mai bună decizie”, a afirmat Dragu la Gândul live, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că nu îi teamă de o eventuală pierdere a “scaunului” de parlamentar.

“Mie şi nici colegilor mei nu ne este frică de pierderea scaunului. Noi trebuie să slujim cetăţeanul român care ne-a trimis în Parlament. Dacă ne uităm la această încredere foarte scăzută în Parlament de sub 10%, cred că are legătură cu această bâlbâială pe diferite subiecte importante. (…) Relaţia cetăţenilor cu Parlamentul este una atât de proastă, normal că oamenii se întreabă de ce avem nevoie de sute de parlamentari?”, a adăugat Dragu.

Preşedintele Senatului a amintit că, printr-o decizie din 2011, Curtea Constituţională a analizat aspectul unicameralismului şi a spus că un Parlament unicameral ar încălca tradiţia democratică a României şi ar presupune o modificare a Legii fundamentale.

Articole recente

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

21 de minute ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

23 de minute ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

24 de minute ago

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

3 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

3 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More