International

Preşedintele Serbiei denunţă acţiuni ale spionajului rus

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a confirmat joi că membri ai serviciilor ruse de informaţii au abordat din 2017 mai mulţi responsabili militari sârbi, unul dintre aceştia înmânând “de trei ori” bani lor surselor sale, relatează AFP.

Şeful statului sârb s-a adresat presei la finalul unei reuniuni a Consiliului de Securitate Naţională, convocată după difuzarea în presa locală a unei înregistrări video punând în cauză în ofiţer rus.

Acesta din urmă a fost filmat la Zemun, la periferia Belgradului, în timp ce înmâna unui bărbat o pungă de plastic cu un plic conţinând bani. Aleksandar Vucic a precizat că, la 24 decembrie 2018, locotenent-colonelul rus Gheorghi Kleban s-a întâlnit cu un locotenent-colonel sârb în retragere, ale cărui iniţiale sunt Z.K.

E la explicat că nu a fost unica întâlnire cu sursele sârbe ale lui Gheorghi Kleban, la acea dată adjunctul ataşatului militar rus în Serbia. “Au fost documentate zece contacte ale lui Gheorghi Kleban cu trei surse conspirative. De trei ori acest locotenent-colonel a înmânat bani” contactelor sale sârbe, a spus preşedintele, citat de Agerpres.

Serviciile sârbe deţin dovezi despre contacte între “mulţi alţi membri ai serviciilor ruse de informaţii şi membri ai structurilor militare ale Serbiei”, a adăugat şeful statului.

Miercuri seară, un responsabil al Agenţiei de Informaţii a Serbiei (BIA) a anunţat deschiderea unei anchete în această afacere. Potrivit presei sârbe, Gheorghi Kleban s-a aflat în post la Belgrad până în iunie acest an.

Preşedintele Aleksandar Vucic, care urmează să efectueze la 4 decembrie o vizită la Moscova pentru a se întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, a precizat însă că Belgradul nu îşi va schimba politica faţă de Moscova.

Serbia, care negociază aderarea la Uniunea Europeană, dar refuză apropierea de NATO, este considerată că principalul aliat al Rusiei în Balcani.

Moscova sprijină Serbia în dosarul fostei sale provincii Kosovo, a cărei independenţă proclamată în 2008 nu este recunoscută de Belgrad.

Articole recente

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

40 de minute ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

2 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

2 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

3 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

3 ore ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More