Câteva sute de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe, membri ai Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, protestează sâmbătă timp de două ore în faţa sediului Ministerului Finanţelor, pentru a atrage atenţia asupra drepturilor şi demnităţii finanţiştilor şi asupra condiţiilor de muncă din sistem.
Preşedintele organizaţiei sindicale, Nicolae-Liviu Toader, susţine că la protest vor participa în jur de 350 de reprezentanţi din toate judeţele ţării, iar manifestaţia va fi una paşnică, fără vuvuzele sau fumigene, doar cu pancarte prin care oamenii vor să îşi transmită doleanţele.
Principalele revendicări vizează demnitatea profesională şi respectarea celor 10 puncte asumate de protestatari.
Liderul sindical susţine că au fost solicitate întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi ai ANAF, iar primele discuţii ar putea avea loc chiar în cursul zilei sau săptămâna viitoare.
“Noi am solicitat conducerilor Ministerului Finanţelor şi ANAF să avem o întâlnire încă de astăzi (sâmbătă, n.r.), în contextul în care miniştrii mai sunt la muncă, lucrează şi sâmbăta. Dacă nu, săptămâna viitoare când vor fi disponibili. Deja am fost notificaţi că este posibil să fim primiţi. Important este să transmitem semnalul şi să încercăm să ne aşezăm la masa discuţiilor”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele SindFISC.
Acţiunea sindicală vizează promovarea celor 10 revendicări esenţiale – “10 pentru finanţişti”, menite să susţină angajaţii, funcţionarea corectă a instituţiilor financiare şi fiscale şi informarea corectă a opiniei publice.
Sindicatul solicită redarea demnităţii şi imaginii publice a finanţiştilor, recunoaşterea specificului activităţii şi definirea domeniului “Finanţe publice” în legea salarizării, adoptarea Statutului finanţistului cu drepturi şi îndatoriri clare, finanţare corectă pentru funcţionarea instituţiilor fără costuri pentru angajaţi, normarea realistă a muncii şi asigurarea personalului necesar.
De asemenea, Sindicatul cere digitalizare accelerată şi eficientă, depolitizarea instituţională şi titularizarea profesioniştilor pe posturi de conducere, consolidarea Şcolii de fiscalitate şi instruire modernă, recompensarea performanţei şi a efortului suplimentar, precum şi un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea şi riscurile muncii.
La protest vor participa reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale teritoriale din toate structurile Ministerului Finanţelor, inclusiv Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Evenimentul beneficiază şi de sprijinul altor organizaţii sindicale din administraţia publică şi la nivel european.
SindFISC subliniază că prin această iniţiativă urmăreşte nu doar respectarea drepturilor legale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, ci şi apărarea imaginii şi demnităţii întregului corp profesional al finanţiştilor, esenţial pentru buna funcţionare a statului român.