Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBashar al-Assad/ Sursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost invitat miercuri de către Riad la următorul summit arab, programat pentru 19 mai în regat, care ar urma să consacre revenirea sa printre omologii arabi după mai bine de 11 ani de izolare, transmite AFP.
Invitaţia survine după ce Siria a fost reintegrată duminică în Liga Arabă, organizaţie din care fusese exclusă în 2011 pentru reprimarea revoltei populare care a degenerat în război civil.
Şeful statului “a primit o invitaţie din partea regelui Salman” al Arabiei Saudite pentru a participa la summitul anual care se desfăşoară în acest an la Jeddah (vestul regatului), a anunţat preşedinţia siriană, într-un comunicat.
“Desfăşurarea acestui viitor summit în Arabia Saudită va consolida acţiunea arabă comună”, a declarat preşedintele sirian. Invitaţia a fost transmisă de către ambasadorul saudit în Iordania, Nayef al-Soudairi.
Înainte de excludere, şeful statului sirian participase la summitul anual al Ligii Arabe care a avut loc în 2010 la Sirte, în Libia.
În 2013, forţele anti-Assad au fost chiar invitate să ocupe locul Siriei la summitul Ligii Arabe din Qatar, una din ţările care a susţinut rebelii sirieni.
Dar Siria a profitat în cursul ultimelor luni de transformările regionale, între care reconcilierea dintre Arabia Saudită şi Iran, marele rival al regatului saudit şi aliat apropiat al Damascului, pentru a reveni în mijlocul ţărilor arabe.
Ea a beneficiat mai ales de un elan de solidaritate în februarie după un seism care a devastat largi regiuni din Siria şi Turcia.
Miniştrii arabi ai Afacerilor Externe, reuniţi duminică la Cairo, au decis reintegrarea Siriei în cadrul Ligii Arabe, stârnind nemulţumirea Washingtonului, care se opune unei normalizări cu Damascul.
Două zile mai târziu, Riadul şi Damascul au anunţat redeschiderea reprezentanţelor lor diplomatice, după 11 ani de ruptură, potrivit Agerpres.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More