Update articol:

Preşedintele Taiwanului începe în Hawaii un turneu în zona Pacificului

Sursa foto: x.com/chingtelai

Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a sosit sâmbătă în arhipelagul american Hawaii, prima etapă a unui turneu în mai multe teritorii din Pacific pe care le prezintă ca intrarea într-o “nouă eră democratică”, dar stârneşte furia Beijingului, notează AFP, potrivit Agerpres.

Lai a aterizat cu puţin timp înainte de ora locală 07.30 (17:30 GMT) la Honolulu, potrivit unui jurnalist al AFP care îl însoţeşte pe preşedinte în prima sa călătorie în străinătate de la preluarea mandatului în mai.

Într-un discurs înainte de decolare, Lai a afirmat că turneul său marchează începutul “unei noi ere democratice” şi a mulţumit guvernului american pentru “facilitarea acestei călătorii”.

El a declarat că doreşte “să continue extinderea cooperării şi să aprofundeze parteneriatele cu aliaţii noştri pe baza valorilor democraţiei, păcii şi prosperităţii”.

Preşedintele taiwanez a fost întâmpinat de guvernatorul Hawaii, Josh Green, şi de Ingrid Larson, directorul la Washington al reprezentanţei americane din Taipei (American Institute in Taiwan).

“Este prima dată când şeful statului (taiwanez) este întâmpinat la scara avionului, a fost primit cu covorul roşu şi i s-au oferit flori” în cursul unei vizite în Hawaii, a subliniat biroul preşedintelui într-un comunicat.

China consideră insula Taiwan ca una dintre provinciile sale care urmează să fie reunite cu restul teritoriului său şi nu exclude utilizarea forţei pentru a realiza acest lucru.

Beijingul este iritat de acest turneu în timpul căruia preşedintele Lai urmează să-şi viziteze aliaţii din Pacific şi priveşte cu neîncredere orice contact oficial dintre Taipei şi Statele Unite.

Preşedintele taiwanez urmează să petreacă două zile în Hawaii, unde va vizita Muzeul local Bishop de istorie naturală şi culturală, agenţia de gestionare a serviciilor de urgenţă din Hawaii şi Memorialul USS Arizona consacrat marinarilor americani ucişi în timpul atacului de la Pearl Harbor, potrivit programului său oficial.

De asemenea, în acest turneu ar urma să petreacă o noapte în Guam, pe teritoriul american, şi să viziteze Insulele Marshall, Tuvalu şi Palau, singurele naţiuni din regiune dintre cei 12 aliaţi rămaşi care au recunoscut Taiwanul.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025