Update articol:

Preşedinţia ungară a Consiliului UE va pune aderarea deplină a României la Schengen pe agendă la toamnă (comunicat al Budapestei)

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a avut o întâlnire cu omologul său român Marcel Ciolacu la Bucureşti, în care cei doi au evaluat stadiul actual al relaţiilor bilaterale ungaro-române, a informat şeful biroului de presă al lui Orban, într-un comunicat emis vineri, transmite MTI. În calitate de deţinătoare actuală a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, Ungaria va pune tema aderării depline a României la spaţiul Schengen pe agendă în această toamnă, adaugă comunicatul menţionat, potrivit Agerpres.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a avut, vineri, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, discuţiile vizând subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.

“Ungaria deţine Preşedinţia Consiliului UE în acest semestru, iar, în această calitate, România se bazează pe acţiunea onestă a Ungariei pentru consolidarea Agendei strategice europene. Totodată, i-am mulţumit prim-ministrului Viktor Orban pentru susţinerea fără echivoc a aderării României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre”, a afirmat Ciolacu.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media