Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAutor: Andrei RĂDULESCU, Membru al Comitetului Bretton Woods (singurul economist din România și țările Europei Centrale și de Est)
Institutul Național de Statistică (INS) a publicat în această dimineață datele cu privire la evoluția prețurilor de consum în România în luna iulie.
Statisticile exprimă intensificarea presiunilor inflaționiste pe plan intern luna trecută, într-o evoluție influențată de o serie de factori, inclusiv majorarea accizei la carburanți și continuarea tendinței de creștere a salariului mediu nominal net pe economie cu un ritm anual ridicat (de două cifre, începând cu februarie 2022).
Totodată, datele INS exprimă faptul că România se situează pe primul loc în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene din perspectiva presiunilor inflaționiste, evoluție determinată, în principal, de dinamica înregistrată pe segmentul core (bază).
Astfel, conform statisticilor publicate de INS astăzi prețurile de consum din România au crescut cu un ritm lunar în accelerare la 0,60% în iulie.
Se evidențiază majorarea prețurilor la produse nealimentare (48,58% din coșul de consum) cu o rată lunară de 0,90% luna trecută, într-un context caracterizat prin creșterea accizei la carburanți și avansul cotațiilor internaționale la țiței – prețurile la combustibili au urcat cu un ritm lunar de 2,94% în iulie.
Totodată, prețurile la tutun/țigări și cele la gaze naturale și energie electrică au înregistrat ritmuri lunare de creștere de 0,35%, 1,08%, respectiv 1,12% în iulie anul curent.
De asemenea, tarifele la servicii (18,51% din coșul de consum) au urcat cu o rată lunară de 0,74% în iulie, evidențiindu-se majorarea înregistrată la nivelul componentei apă/canal/salubritate cu o dinamică lunară de 2,01%.
Pe de altă parte, prețurile la mărfuri alimentare (32,91% din coșul de consum) au crescut cu un ritm lunar de doar 0,11% în iulie.
În dinamică an/an prețurile de consum din România au urcat cu 5,42% în iulie, în accelerare de la 4,94% în iunie, nivelul maxim din aprilie 2024, aspect evidențiat în Graficul 1.
Prețurile la bunuri alimentare au crescut cu un ritm anual de 1,71% în iulie, în accelerare de la 1,10% în iunie, nivelul maxim din aprilie.
De asemenea, prețurile la produse nealimentare au înregistrat un avans anual de 6,92% în iulie, în accelerare de la 6,28% în iunie, cel mai ridicat nivel din aprilie.
Pe de altă parte, dinamica anuală a tarifelor la servicii s-a temperat de la 8,81% în iunie la 8,52% în iulie, cel mai redus nivel din luna octombrie 2022, aspect reflectat în Graficul 1.
Prin urmare, în perioada ianuarie – iulie 2024 prețurile de consum din România au înregistrat un avans mediu anual de 6,1%.
Prețurile la bunuri alimentare, produse nealimentare și servicii s-au majorat cu rate medii anuale de 2,7%, 7,1%, respectiv 9,8% în primele șapte luni ale anului 2024.
Pe indicele armonizat european prețurile de consum au accelerat de la 5,3% în iunie la 5,8% în iulie, România înregistrând cel mai ridicat nivel, atât în rândul țărilor din regiune (după cum se poate observa în Graficul 2), cât și în analiza pe țările membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor Eurostat și INS.
Atrag atenția cu privire la persistența presiunilor inflaționiste pe segmentul core (bază) la un nivel foarte ridicat. Conform datelor Eurostat, pe indicele armonizat european, prețurile de consum pe segmentul core (bază) au crescut în România cu 9,3% în iunie, cel mai ridicat nivel în rândul țărilor Uniunii Europene, cu mult peste media înregistrată atât în Zona Euro (nucleul dur al UE și, totodată, principalul partener economic al țărilor din Europa Centrală și de Est) (2,9%), cât și în statele din regiune (3,5% în Polonia, 3,8% în Cehia și 5,9% în Ungaria).
Am revizuit previziunile pentru evoluția prețurilor de consum în România (pe indicele armonizat european) în perioada 2024 – 2026, utilizând metode econometrice standard și încorporând cele mai recente evoluții ale indicatorilor din economia reală și din economia financiară, din sfera externă și din plan intern, inclusiv datele publicate de INS în această dimineață.
Conform prognozelor actualizate prețurile de consum din România (pe indicele armonizat european) ar putea crește cu ritmuri medii anuale în decelerare la 5,8% în 2024, 5,2% în 2025, respectiv 4,4% în 2024.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…
This website uses cookies.
Read More