Update articol:

Preţ-record al energiei pe bursă, pe fondul caniculei şi al închiderii unui reactor de la Cernavodă

prosumator Sursa foto: pixabay.com/ro/photos/regenerabile-energie-mediu

Preţul energiei pe Piaţa pentru Ziua Următoare cu livrare vineri are o medie-record de 645 de lei pe MWh, potrivit datelor operatorului bursier OPCOM, potrivit Agerpres.

Totodată, preţul maxim orar este de 885,7 lei pe MW, de asemenea unul istoric, între orele 20:00 şi 21:00.

Aceasta pe fondul temperaturilor extrem de ridicate din aceste zile, consumul atingând valori-record pentru perioada de vară.

În plus, Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional miercuri seara, ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic, care a afectat partea clasică, fără a fi afectate funcţiile de securitate nucleară ale unităţii, a anunţat, joi, Nuclearelectrica.

“Deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii”, spun reprezentanţii societăţii.

Aceştia subliniază că deconectarea automată a Unităţii 2 şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător.

Centrala Nuclearelectrică Cernavodă operează Unităţile 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW, aceste reactoare asigurând aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Transelectrica: Consum record de electricitate în sezonul de vară; Dispecerul Energetic Național estimează valori similare ale consumului de energie electrică și pentru zilele lucrătoare următoare

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026