Marfuri

Preţul aluminiului este la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Cotaţia aluminiului a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, după lovitura de stat din Guineea, transmit Reuters şi Bloomberg, potrivit Agerpres.

Capitala Guineei, Conakry, era cuprinsă de haos duminică, după ce ofiţeri din forţele speciale au anunţat că l-au capturat pe preşedintele Alpha Conde şi că au dizolvat principalele instituţii ale statului vest-african.

Turbulenţele din Guineea au sporit temerile privind furnizarea de bauxită, minereul din care se extrage peste 95% din producţia mondială de aluminiu. Guineea este un producător major de bauxită, iar China importă din statul african mai mult de jumătate din această materie primă.

Cotaţia aluminiului a urcat anul acesta cu 40% la Bursa de la Londra. Oferta de aluminiu este supusă la presiuni, în special în China, cel mai mare producător mondial. Autorităţile de la Beijing au luat în vizor producţia de aluminiu, care necesită un consum mare de energie, pe fondul luptei împotriva poluării şi a problemelor în aprovizionarea populaţiei cu electricitate. Presiunile împotriva producătorilor de aluminiu au continuat săptămâna aceasta în provincia Guangxi, un important centru de producţie din sud-vestul Chinei.

Piaţa “poate fi serios perturbată” de situaţia din Guineea, a avertizat Oleg Deripaska, fondatorul firmei ruseşti Rusal.

În cursul zilei de luni, la Bursa London Metal Exchange preţurile la aluminiu au crescut cu 1,8% până la 2.775,50 dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel din martie 2011, înainte de a se tranzacţiona la 2.749 dolari.

Şi titlurile Aluminum Corp of China au urcat cu 10% la Bursa de la Hong Kong.

Acţiunile Norsk Hydro au urcat luni la Bursa de la Oslo cu 5%, la cel mai ridicat nivel din ultimii peste 13 ani, în timp ce titlurile Rusal au crescut la Bursa de la Moscova cu peste 4%, la un nivel record.

Compania norvegiană Norsk Hydro, care este un producător major de bauxită de la minele din Brazilia, a anunţat că monitorizează situaţia.

Aluminiul, un metal cu o larg utilizare, de la componente auto, la cutii pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare şi electrocasnice, a avut o evoluţie slabă la debutul pandemiei însă se bucură acum de o relansare a cererii consumatorilor pe măsură ce activitatea economică îşi revine.

În următori ani, analiştii se aşteaptă la creşterea cererii pentru aluminiu, odată cu expansiunea vehiculelor electrice şi a energiilor regenerabile. Această apreciere creează o oportunitate pentru producătorii care s-au confruntat timp de mai mulţi ani cu preţuri scăzute şi care deseori au fost nevoiţi să vândă aluminiul în pierdere.

Articole recente

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

9 minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

10 minute ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

12 minute ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

15 minute ago

Trump ameninţă din nou Chicago cu intervenţia militară, guvernatorul denunţă un “potenţial dictator”

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat din nou sâmbătă cu intervenţia militară la Chicago, al…

17 minute ago

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More