Update articol:

Preţul aurului atinge 3.500 de dolari uncia, după atacurile la adresa preşedintelui Fed, Jerome Powell

pixabay.com pixabay.com
Aurul a atins marţi un nou maxim istoric, pentru scurt timp, după ce preşedintele Donald Trump şi-a intensificat atacurile la adresa preşedintelui Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, îngrijorând investitorii şi sporind cererea de active sigure, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În jurul orei 10:25 GMT, cotaţia aurului era în creştere cu aproximativ 1%, până la 3.457,12 dolari uncia, după ce puţin mai devreme atinsese 3.500,05 dolari uncia.

“Cel mai recent raliu a fost determinat de atacul public al preşedintelui Donald Trump la adresa preşedintelui Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell. În condiţiile în care persistă incertitudinile politice şi temerile privind politica monetară, cotaţia aurului ar putea creşte în continuare”, a apreciat Alexander Zumpfe, trader de metale preţioase la Heraeus Metals Germany.

Luni, atacurile vocale ale lui Trump în urma deciziei Rezervei Federale a SUA de a nu reduce dobânzile a dus la un declin al Bursei americane de aproximativ 2,4%, în timp ce dolarul s-a depreciat la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.

Metalul preţios s-a apreciat cu aproape o treime în acest an şi a atins un şir de recorduri succesive, pe măsură ce escaladarea războiului comercial provoacă îngrijorări cu privire la o posibilă recesiune globală, iar investitorii nu vor să îşi asume poziţii pe termen lung din cauza lipsei de predictibilitate a politicilor Washingtonului din domeniul tarifelor.

Traderii aşteaptă discursurile unor oficiali ai Rezervei Federale a SUA (Fed) în această săptămână pentru indicii privind politica monetară în viitor, pe fondul temerilor referitoare la independenţa băncii centrale.

BVB | Știri BVB

ALRO S.A. (ALR) (16/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

OMV PETROM S.A. (SNP) (16/10/2025)

Disponibilitate vot on-line AGAO si AGAE 23 octombrie 2025 prin platforma eVOTE

PRIMARIA ORASULUI ORAVITA (ORV27) (16/10/2025)

Calcul rata dobanda pentru cuponul 36