Turism

Preţul biletelor de avion este mai mare cu 20% în vara acestui an,faţă de anul 2021 (platformă)

Biletele de avion pentru călătoriile din timpul verii 2022 sunt cu 20% mai scumpe faţă de aceeaşi perioadă din 2021, această majorare fiind valabilă până la finele lunii august, arată o analiză realizată de o platformă specializată în verificări ale tarifelor practicate de companiile aeriene.

Conform datelor centralizate de Kiwi.com, numărul rezervărilor efectuate până în prezent pe platforma online, pentru vara aceasta, îl depăşeşte pe cel consemnat în vara anului trecut, cu 18,2%.

Pe de altă parte, în România, în lunile iunie – iulie, s-a majorat numărul anulărilor de zboruri, realizate de companiile aeriene, la 4,09%, comparativ 1,39% în intervalul aprilie – mai. În acelaşi timp, există o creştere voluntară a ratei anulărilor din partea pasagerilor, care a ajuns la 4,58% în ultimele două luni, comparativ cu 3,63% în lunile aprilie şi mai.

“Românii au ales AirHelp Plus, un serviciu care îi ajută să primească despăgubiri în eventualitatea unui zbor întârziat sau anulat, cu 78% mai mult în lunile iunie-iulie faţă de perioada primăverii. Serviciul Blue Ribbon, care ajută la trackingul şi returnarea rapidă a bagajului pierdut sau întârziat, a fost achiziţionat cu 24,4% mai mult decât în aprilie-mai”, precizează compania, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii platformei susţin că, în lunile de toamnă, preţurile biletelor de avion ar urma să scadă, astfel: cu 12,6% în septembrie, respectiv cu 34,4% în lunile octombrie şi noiembrie.

Potrivit sursei citate, destinaţiile preferate de către români în vara 2022 sunt ţările europene,cu Italia, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Grecia şi Franţa în Top 5.

În ceea ce priveşte Europa, numărul rezervărilor înregistrate pe platforma online, pentru luna iulie, s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2021, iar românii se află pe locul 6, după francezi şi germani, dar înaintea americanilor sau spaniolilor. Tot la nivel european, rata de anulare a zborurilor din partea companiilor aeriene este de 4,19%, în lunile iunie şi iulie, aproape dublă faţă de cea consemnată în aprilie – mai, de 2,32%.

Kiwi.com este una dintre cele mai importante companii tehnologice de călătorii, cu sediul în Cehia şi cu peste 1.500 de angajaţi la nivel global. Platforma înregistrează zilnic două miliarde de verificări ale costurilor, analizând 95% din informaţiile globale de zboruri pentru a oferi clienţilor opţiuni de rute şi costuri pe care alte motoare de căutare nu le găsesc.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More