Energie

Preţul carburanţilor fără taxe în România a ajuns din nou mai mare decât media europeană

Preţul carburanţilor fără taxe în România a ajuns din nou peste media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, după ce, în ultimele luni ale anului trecut, era situat sub valoarea acestui indicator, potrivit datelor publicaţiei Oil Bulletin a Comisiei Europene, analizate de Agerpres.

Astfel, în România, benzina costă în prezent, fără taxele impuse de stat, 0,501 euro pe litru, iar media UE este de 0,497 euro pe litru.

În ceea ce priveşte motorina, preţul în România ajunge la 0,602 euro pe litru, în timp ce media UE este de 0,595 euro pe litru.

Preţurile în România au început să depăşească nivelul mediu european încă de la începutul lunii februarie, diferenţa accentuându-se din ce în ce mai mult. Totuşi, în ultimele luni ale anului trecut, şoferii români plăteau la pompă mai puţin decât media europeană.

Cu toate taxele incluse (accizele şi TVA), preţurile din ţara noastră sunt sub media europeană. Astfel, benzina costă în România 1,108 euro pe litru, faţă de media UE de 1,350 euro pe litru, iar motorina are un preţ de 1,192 euro, faţă de nivelul median de 1,192 euro pe litru. Astfel, se observă că taxele reprezintă 54% din preţul benzinei şi 50% din cel al motorinei.

Conform Oil Bulletin, instituţia care furnizează aceste date la Bruxelles din partea României este Ministerul Energiei. Informaţiile sunt colectate de la operatori care acoperă 90% din piaţă.

Preţurile prezentate reprezintă media ponderată calculată săptămânal pe baza cotei de piaţă a fiecărui furnizor de date pentru fiecare tip de carburant.

Sursa citată mai precizează şi că, de la 1 ianuarie 2019, motorina trebuie să conţină cel puţin 6,5% biocarburant, iar benzina o pondere de 8%, în volum.

La finalul documentului în care se publică preţurile din fiecare ţară, reprezentanţii Comisiei Europene precizează: “Comparaţiile dintre preţuri şi tendinţele de preţuri în diferite ţări trebuie făcută cu atenţie, ca urmare a diferenţelor privind calitatea produselor, practicile de marketing, structura pieţei şi ponderea produselor standard în vânzările totale”.

Toate acestea se întâmplă în contextul în care, la nivel mondial, cotaţiile ţiţeiului sunt şi ele în creştere. Sortimentul WTI, tranzacţionat la New York, a urcat vineri la 57 de dolari pe baril, de la 50 de dolari în noiembrie 2018 şi 45 de dolari în decembrie. De asemenea, petrolul Brent, de referinţă pe piaţa europeană, este cotat la 67 de dolari pe baril, după ce a costat 60 de dolari în noiembrie şi circa 50 de dolari în decembrie.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More