Update articol:

Preţul gazelor continuă să crească în Europa, pe fondul temerilor privind declinul exporturilor Norvegiei

gaze

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut luni pentru a doua şedinţă consecutiv, declinul exporturilor Norvegiei adăugându-se temerilor privind posibile întreruperi la facilităţile cheie de export din Australia, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Luni dimineaţa, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare au urcat cu 4,1%, ulterior înregistrând un avans de 2%, la 35,48 euro pentru un Megawatt-oră. La finalul săptămânii trecute se înregistrase o creştere de aproape 9%.

Piaţa este sub presiune săptămâna aceasta, din cauza disputelor salariale din Australia, unul din principalii producători mondiali de gaze naturale lichefiate (GNL). Aceste dispute ar putea duce la greve şi la limitarea aprovizionării globale, în timpul unei perioade cruciale, în condiţiile în care Europa se pregăteşte de iarnă.

Deşi nu fost informaţii noi în privinţa negocierilor din Australia în weekend, fluxurile spre Europa ale principalului său furnizor, Norvegia, au scăzut la cel mai redus nivel din mai mult de un an, activitatea la masivul zăcământ Troll fiind oprită sâmbătă, din cauza unor planificate lucrări de mentenanţă. Traderii urmăresc cu atenţie livrările de gaze din Norvegia, cel mai important furnizor al Europei, după ce opririle repetate ale producţiei au contribuit la creşterile bruşte de preţuri din ultimele luni.

O creştere de aproximativ 25% a preţului gazelor luna aceasta, în pofida stocurilor ridicate şi a cererii reduse, reflectă continuarea turbulenţelor, în urma crizei energetice provocate războiul din Ucraina.

Anxietatea pe piaţa energiei a crescut, deşi capacităţile de stocare a gazelor naturale din UE sunt deja pline în proporţie de 90%, cu mult înaintea termenului limită stabilit pentru a se ajunge la acest nivel – 1 noiembrie – a anunţat recent Comisia Europeană.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta