Energie

Preţul gazelor naturale în Europa a crescut luni odată cu scăderea exporturilor ruseşti

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni cu peste 8%, apropiindu-se de maximele istorice, în condiţiile în care livrările de gaze ruseşti spre Germania prin conducta Yamal-Europe sunt la un nivel foarte redus, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Creşterea rapidă a preţului energiei în Europa în acest an a provocat o majorare a facturilor la electricitate, îngrijorări cu privire la efectele secundare asupra inflaţiei şi un colaps al numărului de furnizori de utilităţi în Marea Britanie.

Luni, la bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau la 146 de euro pentru un Megawatt-oră, după ce anterior au ajuns până la 146,73 euro pentru un Megawatt-oră, apropiindu-se de maximul istoric de 155 de euro stabilit în luna octombrie.

Operatorul german de reţea Gascade a anunţat că livrările de gaze ruseşti spre Germania s-au diminuat, în condiţiile în care vineri grupul rus Gazprom a început să umple cu gaze cea de a doua linie a gazoductului Nord Stream 2, ceea ce a dat naştere la îngrijorări cu privire la aprovizionarea clienţilor europeni.

“Noile diminuări ale livrărilor în nord-vestul Europei, de-a lungul uneia din cele trei conduct principale, coincid atât cu începutul umplerii cu gaze a celei de a doua linii a Nord Stream 2 cât şi cu temperaturile neobişnuite de scăzute din Rusia”, subliniază analiştii ICIS.

Volumul livrărilor de gaze la punctul de măsurare Mallnow, de la graniţa dintre Germania şi Polonia, se situa luni la aproximativ 370.000 de kilowaţi-oră (kWh/h), comparativ cu peste 1,2 milioane kWh/h sâmbătă şi peste 10 milioane kWh/, vineri.

În medie, luna aceasta livrările de gaze prin conducta Yamal-Europe, o rută importantă pentru livrările de gaze ruseşti spre Europa via Belarus, s-au situat între 9 şi 12 milioane kWh/h.

“Gazprom livrează gaze în linie cu solicitările clienţilor şi cu respectarea deplină a actualelor obligaţii contractuale”, a informat grupul rus.

Cu toate acestea, Gazprom nu a rezervat volume de transport via conducta Yamal-Europe pentru luna decembrie şi achiziţionează capacităţi cu prilejul licitaţiilor zilnice. Grupul rus a rezervat capacităţi de tranzit în valoare de 8,3 milioane kWh/h via conducta Yamal-Europe pentru luna ianuarie, în condiţiile în care capacităţile totale oferite pentru luna ianuarie au fost de 38,4 milioane kWh/h.

De asemenea, capacităţile totale de tranzit de gaze ruseşti via punctul de măsurare Velke Kapusany, la graniţa dintre Slovacia şi Ucraina, rezervate pentru luna ianuarie au fost de 13,168 milioane metri cubi pe zi.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

21 de minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

36 de minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More