Energie

Preţul gazelor naturale pe piaţa europeană a trecut de 100 de euro pentru un Megawatt-oră

Preţul de referinţă în Europa la gaze naturale a trecut marţi peste pragul de 100 de euro pentru un Megawatt-oră, înaintea unei serii de licitaţii pentru rezervarea de capacităţi de transport prin conducte care vor fi un test al disponibilităţii Rusiei de a reduce presiunile pe partea de aprovizionare cu energie, transmite Bloomberg.

Creşterile de marţi au continuat o tendinţă care a început luni astfel că la bursa ICE Endex din Amsterdam, preţurile de referinţă la gaze naturale au ajuns până a 101 euro pentru un Megawatt-oră.

Analiştii apreciază că licitaţiile pentru ziua următoare vizând rezervarea de capacitate în conductele din Ucraina precum şi la staţia de comprimare de la Mallnow, Germania, vor oferi un semnal puternic cu privire la cât de serioasă este Rusia când vine vorba de majorarea livrărilor spre Vest. Chiar dacă grupul rus Gazprom a anunţat că intenţionează să continue să îşi umple depozitele subterane din Europa până la finele lunii decembrie, până acum nu a profitat de licitaţiile pe termen scurt pentru a livra mai multe gaze.

“Licitaţiile de marţi pentru livrările din 1 decembrie vor fixa tonul pentru întreaga lună. Desigur că aceste licitaţii de capacitate vor fi urmărite cu atenţie de către piaţă pentru semnale cu privire la livrările din Rusia” spune Tom Marzec-Manser, analist pentru piaţa europeană de gaze la ICIS, potrivit Agerpres.

Datele furnizate de Gas Infrastructure Europe arată că depozitele de gaze din Europa se golesc rapid în condiţiile în care gradul de umplere s-a diminuat cu peste 10% de la începutul lunii. În prezent aceste depozite sunt pline în proporţie de 70%, cu mult sub media de 85% pentru acest moment al anului.

Separat, pe piaţa din Germania preţul la energie electrică cu livrare în luna decembrie a urcat cu 20% până la 241 de euro pentru un Megawatt-oră în timp ce echivalentul francez a urcat cu 21% până la un nivel record de 384 de euro pentru un Megawatt-oră pe bursa European Energy Exchange AG.

Creşterea cu două cifre a preţurilor la energie a stimulat inflaţia şi şi-a făcut simţită efectele în industria energetică din întreaga lume, în condiţiile în care mai multe companii de utilităţi din Marea Britanie şi până în Singapore au dat faliment iar unele din cele mai mari companii energetice europene au limitat operaţiunile de trading pe fondul volatilităţii crescute.

În schimb, exportatorii de gaze au anunţat profituri record. De exemplu, grupul rus Gazprom a raportat luni cele mai mari rezultate trimestriale înregistrate vreodată. În plus, Gazprom se aşteaptă ca cererile venite din partea clienţilor săi să rămână la un nivel ridicat şi în primul trimestru din 2022, având în vedere gradul redus de umplere a depozitelor de pe continent.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More